Peste 13 milioane de euro pentru zece zone din Bihor - Dezvoltarea zonei rurale
Potrivit Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a fost publicat raportul de selecție intermediar a Strategiilor de Dezvoltare Locală (SDL), sesiunea 01/2023, propuse spre finanțare în cadrul mecanismului FEADR și FSE+.
La nivel național au fost selectate pe componenta multifond 209 Strategii de Dezvoltare Locală, dintre care 10 sunt din județul Bihor. Acestea au fost depuse de: Grupul de Acțiune Locală Muntele Șes, Asociația Grup de Acțiune Locală ZMO Dealul Șomleului, Zona Aleșd - Valea Crișului Repede, GAL Crișul Negru, GAL Valea Velj, GAL Țara Beiușului, EuroCrișana, Asociația Grup de Acțiune Locală Pădurea Craiului, Asociația GAL Zona Metropolitană și Câmpia Crișului, respectiv Asociația Grupul de Acțiune Locală Bihor de pe lângă frontiera cu Ungaria. Valoarea publică aferentă a celor zece Strategii de Dezvoltare Locală bihorene care vor fi finanțate prin acest mecanism se ridică la 12.546.544 euro.
Cei mai mulți bani îi va primi Asociația Grupul de Acțiune Locală Bihor de pe lângă frontiera cu Ungaria: 3.051.178 euro. Pe componenta monofond 37 de Strategii de Dezvoltare Locală depuse de GAL-uri au fost selectate pentru a primi finanțare, dintre care una este depusă de un Grup de Acțiune Locală din Bihor. Este vorba despre Asociația Grupul de Acțiune locală „Codru Moma” cu o valoare de 854.953 euro. De-a lungul timpului, Grupurile de Acțiune Locală (GAL) au jucat un rol esențial în mediul rural contribuind la dezvoltarea zonei de pe raza teritoriului, unde au fost înființate aceste organisme. Grupurile de Acțiune Locală reprezintă un parteneriat public-privat, în care partea publică deține un procent de 49%, la nivel decizional și la nivel de alcătuire, iar 51% este deținut de partea privată. Grupurile de Acțiune Locală sunt reglementate de Regulamentele Europene ca structuri de dezvoltare locală, practic au ca obiectiv principal dezvoltarea zonelor unde sunt implementate. Funcționarea Grupurilor de Acțiune Locală se bazează pe implicarea activă a actorilor locali, care au rolul de a identifica direcția majoră de dezvoltare a ariei teritoriale pe raza căreia se află GAL-ul respectiv, implicând totodată, toți locuitorii acelei zone. Delimitarea teritorială a GAL-urilor se face printr-o hotărâre a Consiliului Local de aderare la Grupul de Acțiune Locală din zona respectivă. GAL-urile nu se fac la voia întâmplării. Cei care au inițiativa de a constitui un astfel de organism la nivel local, trebuie, în primul rând, să-și elaboreze o Strategie de Dezvoltare Locală (SDL). Pentru a accesa banii prin intermediul GAL-urilor, beneficiarii depun proiecte respectând întocmai condițiile înscrise în Ghidul Solicitantului aferent măsurii pe care vrea să o acceseze din PNDR.
Pornind de la PNDR 2014 - 2020 cele 7 forme asociative bihorene au avut un grad de acoperire geografică de aproximativ 50%, în schimb GAL - urile care au aplicat pentru programarea 2023 - 2027 în județul Bihor aproape s-au dublat ajungând la un procent de peste 90% zonă acoperită.
„Putem concluziona existența unei deschideri foarte largi din partea actorilor implicați față de aderarea la GAL, ceea ce va genera oportunități noi de finanțare. GAL - urile rămân una dintre sursele finanțare ce reflectă descentralizarea despre care se tot vorbește în ultima perioadă, pornind de identificarea și finanțarea directă a principalelor nevoi de dezvoltare locală”, precizează Cristian Buzlea, directorul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.