La Girișu de Criș, sâmbătă, 22 martie, s-a desfășurat un eveniment de amploare dedicat protejării mediului și înfrumusețării peisajului natural.

Sub genericul „O pădure de la zero”, sâmbătă, în comuna Girișu de Criș, a avut loc o acțiune de împădurire, în cadrul proiectului ,,Plantăm Speranță” inițiat de Ionuț Coman.

Evenimentul a constat în plantarea a peste 30.000 de puieți forestieri și 5.000 de pomi fructiferi pe o suprafață de șapte hectare.

Organizatorii evenimentului au fost: Plantăm Speranță, Savori de Roza, Heart Music și Voluntari în Satul Bihorean, în parteneriat cu Primăria Girișu de Criș, iar scopul principal al acțiunii a fost reîmpădurirea unei zone extinse și crearea de livezi comunitare care să aducă beneficii pe termen lung locuitorilor din regiune.

Pentru cei care au dorit să se alăture acestui demers ecologic, organizatorii au pus la dispoziție toate materialele necesare pentru plantare.

În total, s-au mobilizat peste 5.000 de persoane, din 47 de companii, 34 de școli și 14 instituții publice.

Zeci de pompieri, la plantat

Zeci de pompieri militari bihoreni s-au raliat proiectului „Plantăm Speranță”, aflat la a VI-a ediție, implicându-se activ, alături de numeroși alți voluntari, la acțiunea de împădurire desfășurată în Girișu de Criș. Peste 70 de pompieri și membri ai familiilor lor au sădit aproximativ 1500 de arbori. Astfel, sâmbătă, 22 martie, peste 70 de pompieri militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea, Detașamentului 2 Oradea și de la sediul inspectoratului, mulți dintre ei însoțiți de membrii familiilor lor și de prieteni, s-au implicat benevol, ca în fiecare an, în această activitate, menită să mențină, să protejeze și să dezvolte aceste resurse vitale pentru comunitate și pentru omenire, în ansamblul ei: pădurile.

„Salvatorii au fost prezenți în Girișu de Criș, unde, „înarmați” cu cazmale, sape și alte accesorii specifice unor astfel de misiuni, au sădit aproximativ 1500 de copaci, contribuind cu entuziasm, alături de ceilalți voluntari, la împădurirea unei suprafețe de peste șapte hectare”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU, locotenent colonel Camelia Roșca.

Mii de voluntari implicați

Mii de voluntari – angajați din diverse instituții, companii și ONG-uri, elevi, profesori, artiști și oameni care cred în viitor s-au reunit pentru a transforma terenuri goale în păduri vii. Voluntarii au avut parte și de un spectacol susținut de trupa de rock Frații Jdieri, orădeanca Narcisa Badea și cunoscutul The Urs.

Printre invitați s-a numărat și Daniel Leș, care, ani la rând, a jucat în Oradea rolul lui Iisus în procesiunea „Drumului Crucii”. Originar din Maramureș, Daniel Leș este un cunoscut ceramist din România, specializat în olărit tradițional. Este recunoscut pentru modul în care păstrează și promovează tehnicile străvechi de modelare a lutului, creând obiecte de ceramică arhaică, arse în cuptoare tradiționale. Prin munca sa, el duce mai departe un meșteșug vechi, specific zonei Maramureșului, punând accent pe autenticitate și pe legătura profundă dintre om și pământ. De această dată, la Girișu de Criș, artistul a ținut ateliere de olărit pentru doritori.

Mâncare la ceaun gătită de Chefi

După o zi de muncă în mijlocul naturii, Cătălin Scărlătescu și Nicolai Tand au gătit mâncare la ceaun pentru voluntari. Lor li s-a alăturat Bogdan Vandici, câștigătorul unei ediții a emisiunii „Chefi la cuțite”, și Daniel Buzdugan, crainicul de la Radio Zu.

Tot în cadrul evenimentului, un număr de 80 de elevi precum și instructori de poliție ai Școlii de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră ,,Avram Iancu” Oradea au contribuit la transformarea terenurilor goale în păduri vii, prin plantarea unor puieți forestieri și pomi fructiferi în localitatea Girișu de Criș.

De asemenea, 30 de polițiști de penitenciare și 15 deținuți, alături de voluntari, au participat la acțiunea de împădurire din cadrul campaniei „Plantăm Speranță”. Participanții la acțiune au lucrat împreună pentru a transforma un teren neutilizat într-o pădure sănătoasă și prosperă. Prin implicarea lor activă, aceștia au demonstrat că instituția penitenciară nu este doar un loc de detenție, ci și o forță pozitivă în comunitate, capabilă să sprijine inițiativele de protejare a mediului înconjurător. Echipa Apele Române Crișuri a fost și ea la „lucru”, plantând peste 100 de puieți pentru un mediu mai sănătos și un viitor mai verde, iar Compania de teatru „Comoara cu Povești” Oradea a fost reprezentată la această acțiune de plantare de Emese Csuri, Eric Christian Aron și Lucian Obadă.

Fiecare puiet plantat este o promisiune, o promisiune pentru un aer mai curat și un viitor mai verde pentru generațiile care urmează…