Elevii ciclului gimnazial și profesorii de la Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”, alături de părinți și invitați, au participat joi, de la ora 12.30, în Piața Unirii, la un flashmob inedit împotriva violenței.

În perioada decembrie 2023-mai 2024, la Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” a fost implementat proiectul „Fii o voce împotriva violenței”, coordonat de directoarea adjunctă Iulia Radu, proiect inclus în Programul de prevenire a violenței și a infracțiunilor în mediul școlar „Împreună prindem curaj” înregistrat la Ministerul Educației.

Oviectivele proiectului au fost crearea unui climat sigur, primitor și de susținere pentru elevi și părinți la nivelul unității de învățământ, îmbunătățirea relațiilor dintre personalul școlii, familie și elevi, inclusiv a colaborării acestora în vederea susținerii victimelor să gestioneze momentul traumatic și a autorilor să-și îmbunătățească comportamentul și îmbunătățirea abilităților sociale și emoționale ale elevilor, inclusiv a capacității acestora de identificare, interpretare, exprimare și autocontrol a emoțiilor într-o manieră constructivă față de sine și față de ceilalți

În cadrul proiectului, joi, 16 mai, la ora 12.30, în Piața Unirii, a avut loc penultima activitate, constând dintr-un flashmob și alocuțiuni din partea instituțiilor reprezentative ale orașului: ISJ, PMO, CJRAE, Poliție, Biserica cu Luna, alături de părinți.

Activitatea „Conexiuni urbane împotriva violenței” a fost un manifest stradal împotriva violenței constând în alocuțiuni din partea invitaților, dans, prezentarea unor mesaje anti-violență.

La eveniment au participat elevii ciclului gimnazial, profesori, părinți și invitați de la diferite instituții partenere.

Coordonatoarea activității a fost profesoara Alina Deliman, alături de Oana Veszi și Florin Culda iar parteneri „de dans” au fost Exclusive Dance -Oradea.

Organizatorii s-au bucurat de sprijinul directoarei Elisabeta-Monica Costă.