Pierdut de sâmbătă, câine salvat de pompieri
Pompierii militari orădeni au desfășurat miercuri, 23 octombrie, o misiune de salvare a unui câine aflat de câteva zile într-un canal colector de apă pluvială, de pe strada Graurilor din municipiul Oradea.
Miercuri, 23 octombrie, în jurul orei 11.40, un muncitor care efectua lucrări pe strada Graurilor din municipiu a sesizat, prin Sistemul Unic 112, pericolul în care se afla animalul. Pentru gestionarea situației, a fost alertat un echipaj al Detașamentului 1 de Pompieri Oradea.
„Sosiți la locul indicat de apelant, pompierii au constatat că patrupedul se afla într-un canal cu o adâncime de circa doi metri și un diametru de doar 40-50 de centimetri, accesul la animal fiind blocat de țevile de scurgere a apei pluviale. Pentru a putea amplasa scara și a ajunge la câine, pompierii au tăiat din lungimea țevilor, iar unul din membrii echipajului a coborât în canal și a evacuat cu grijă și în siguranță, patrupedul speriat și epuizat, după care au acoperit gura de canal cu o tablă, pentru a preîntâmpina producerea unor situații similare”, a precizat locotenent-colonel Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Bihor.
Salvatorii l-au predat teafăr proprietarului, care între timp ajunsese la fața locului și care le-a mărturisit că îl căutase asiduu de sâmbătă, acesta exprimându-și fericit recunoștința atât față de pompieri, cât și față de apelant.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.