Viitorul pod al Centenarului, care înlocuieşte pasarela pietonală de la Centrul de Calcul, se află în stadiu avansat de realizare, astfel încât ar putea fi inaugurat în data de 1 decembrie 2018. Podul, singurul din municipiu care nu are piloni de sprijin în Crişul Repede, costă 11,3 milioane lei, municipalitatea sperând ca banii să fie recuperaţi printr-un proiect cu finanţare europeană.

Într-o conferinţă de presă în teren, viceprimarul Florin Birta a menţionat că ordinul de începere a lucrărilor la Podul centenarului a fost dat în 24 ianuarie, iar, potrivit contractului, termenul de finalizare este de 12 luni. Având în vedere însă că lucrările sunt într-o stare avansată, municipalitatea speră că podul va fi inaugurat la 1 decembrie. Până în prezent au fost realizate platformele tehnologice de acces pe maluri, lucrările de deviere a rețelelor, piloții forați pe ambele maluri, culeile pe ambele maluri, hidroizolațiile culeelor, eșafodajele metalice provizorii pentru susținerea confecției metalice a podului, racordarea canalizării pluviale și sensuri giratorii pe ambele maluri. De asemenea, confecția metalică a podului (tablier, arce) este finalizată și adusă în șantier, iar în perioada următoare va fi adusă şi balustrada care va fi montată pe marginile podului, destinată să-i protejeze pe pietoni şi biciclişti.

„A fost montat tablierul podului, care a fost adus pe bucăți. Peste tot au fost montate peste zece mii de șuruburi care susțin și care au prins acest pod”, a menţionat viceprimarul.

Momentan se execută montajul confecției metalice a podului (tablier, arce, trotuar), urmând a fi executat montajul tiranților, între arce și tablier, și a predalelor de beton armat prefabricat.

Construcția podului este realizată de asocierea de firme SC Freyrom SA (lider) - SC Procons Group SRL - SC Electro Excel Green Consulting SRL - SC Aquacons SRL.

Prețul contractului este de 11.343.150,89 lei fără TVA. Pentru acoperirea sumei, municipalitatea a depus un proiect cu finanţare europeană. Lungimea totală a podului va fi de 79,61 metri, iar lățimea de 18 metri. În momentul în care podul va fi inaugurat, vor interveni anumite modificări în circulația rutieră de pe străzile adiacente, care urmează să fie anunțate.