În cursul zilei de luni, 12 noiembrie 2018, au avut loc procedurile de montare a grinzilor de beton armat pentru podul peste pârâul Peța, între Calea Armatei și strada Universității, urmând a fi executată cofrarea, montarea armăturii și turnarea plăcii de beton.

Până în prezent, a fost realizată estacada metalică pentru devierea rețelei de apă și s-au turnat culeele. A fost, de asemenea, curățată valea, amenajarea albiei urmând a fi efectuată în ultima etapă a lucrărilor. După finalizarea podului se vor efectua lucrările privind refacerea carosabilului, a trotuarelor de legătură și a spațiilor verzi. Municipalitatea depune toate eforturile în vederea rezolvării traficului pietonal până la data de 1 decembrie.

Noul pod va avea o lungime de 19,25 m și o deschidere de 18,59 m, lățimea carosabilului fiind proiectată la 2x3,50 m iar cea a trotuarelor la 2x2,40 m, care va include și câte o pistă de biciclete cu o lățime de 1 m.

Ordinul de începere la partea de construcție a noului pod în locul celui vechi, care a fost demolat, s-a dat în data de 17 septembrie. Demolarea vechiului pod a fost necesară întrucât nu mai prezenta siguranţă în desfăşurarea traficului, fiind construit în anul 1940.

Termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este 29 noiembrie 2018. În funcție de evoluția lucrărilor, a condițiilor tehnologice și a condițiilor meteo, acest termen poate fi prelungit.

Construcția podului este realizată de asocierea de firme SC Drumuri Bihor SA (lider) - SC Proexco SRL - SC Trameco SA - SC General Standard Antreprenor General SRL. Prețul contractului este de 1.045.317,14 lei, fără TVA, durata de execuţie fiind de patru luni.