Poezie, muzică și spirit, într-o seară memorabilă - Triplă lansare de carte la Oradea
Sub înaltul patronaj al Preasfinției Sale Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, sala de conferințe a Seminarului Greco-Catolic din Piața Traian a găzduit, marți, 14 octombrie, o triplă lansare de carte ce a reunit scriitori, critici literari, artiști și iubitori de cultură.
Evenimentul a fost organizat de Episcopia Greco-Catolică Oradea, în colaborare cu Editura Junimea din Iași și AB ART Kiadó din Ungaria. Pe masa lansărilor s-au aflat volumele: „Încerc să mă așez în pagină”, de George Vigdor; „Rodion létrája”, de Valentin Talpalaru, în traducerea maghiară a lui Pethő Lorand; „Umbre în travesty”, de Gheorghe Vidican.
Despre cărți au vorbit, cu sensibilitate și profunzime, poeții și criticii literari Valentin Talpalaru, Lucian Scurtu și László Szűcs, oferind publicului reflecții despre rostul cuvântului scris și dialogul intercultural.
Momentul de deschidere a fost marcat de cuvântul Preasfințitului Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, care a subliniat importanța întâlnirii dintre literatură, credință și comunitate: „Cultura este o formă de rugăciune atunci când aduce lumină și sens în sufletul omului”, a spus ierarhul.
Atmosfera serii a fost îmbogățită prin momente muzicale inspirate din poeziile autorilor, interpretate de Alexandrina Chelu și Florian Chelu-Madeva, care au oferit publicului o experiență sonoră de mare rafinament, respectiv de folk-istul și cantautorul Raul Silaghi. Artista Carmen Vasile, conf. univ. dr. la Universitatea din Oradea, a adus un plus de profunzime spirituală prin interpretări de tip monodramă vocală – veritabile rugi sonore, la granița dintre muzică și teatru.
Printre invitații surpriză s-au numărat Enikő Ger, Doina și Viorel Tăutan, ale căror intervenții au completat bogăția unui eveniment care a adus împreună poezie, dialog și har. O altă surpriză a fost prezența absolvenților generației 1972 a Colegiului Național „Emanuil Gojdu”, însoțiți de un steag personalizat.
Seara s-a încheiat cu o serie de autografe și conversații între autori și public, într-o atmosferă caldă, de prietenie și inspirație, confirmând încă o dată că Oradea rămâne un oraș viu cultural, deschis întâlnirilor care unesc spiritul și cuvântul.
Alexandrina CHELU
Foto: A.C.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.