Peste 7.700 de persoane au fost legitimate și 200 de societăți comerciale și mijloace de transport verificate în 24 de ore, pentru prevenirea răspândirii şi limitarea infectării cu noul coronavirus, în județul Bihor.

Poliţiştii bihoreni, alături de reprezentanţi ai unor instituţii de aplicare a legii din judeţul Bihor au continuat, sâmbătă, acțiunile în sistem integrat, în zonele publice aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în trafic, precum și în mijloacele de transport, pentru verificarea respectării prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii răspândirii Covid-19 în județul Bihor și în scopul informării operatorilor economici și cetățenilor cu privire la noile modificări legislative referitoare la introducerea Certificatului verde Covid. În cadrul acțiunilor echipele mixte au legitimat 7.743 de persoane și au verificat respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă și a măsurilor sanitare în 111 societăți comerciale, marketuri, restaurante, terase, unităţi de tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, piețe, târguri, parcuri, zone de agrement, gări și autogări. De asemenea, în cadrul acțiunilor punctuale, au fost verificate 89 de mijloace de transport, din care 43 de mijloace de transport public în comun. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 92 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 9.000 de lei. Dintre acestea, 91 de sancțiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nepurtarea măștii de protecție, iar o sancțiune a fost aplicată pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație. În cadrul misiunilor desfăşurate sâmbătă, 6 noiembrie a.c., pentru prevenirea răspândirii Covid-19 în județul Bihor, au fost angrenați, 113 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, alături de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor, pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al judeţului Bihor, inspectori ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, inspectori de la Direcția de Sănătate Publică, precum și inspectori de la Inspectoratul Teritorial de Muncă.