Având în vedere că se apropie sărbătorile de iarnă, perioada când  traficul  prin punctele de trecere a frontierei crește considerabil, Poliţia de Frontieră Oradea anunţă că și-a adaptat misiunile de supraveghere și control, precum şi resursele umane şi materiale, astfel încât să se asigure un control eficient şi operativ.

 

Potrivit unui comunicat de presă transmis de ITPF Oradea, pentru evitarea aglomerărilor, au fost dispuse măsuri de suplimentare a personalului poliţiei de frontieră până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, în funcţie de dinamica valorilor de trafic. În plus folosirea la maxim a infrastructurii punctelor de trecere a frontierei, în limita configuraţiei acestora, se vor crea fluxuri suplimentare de control, în funcție de valorile de trafic. De asemenea, au fost contactate autoritățile maghiare, în vederea stabilirii unor măsuri comune, în baza protocoalelor bilaterale, astfel încât controlul de frontieră să se desfășoare cu operativitate. Ca in fiecare an, se estimează că cele mai tranzitate puncte de trecere vor fi cele de la frontiera cu Ungaria, sens în care recomandăm tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se evite apariţia aglomerărilor. La frontiera româno-ungară sunt 11 puncte de trecere cu specific rutier şi, în total, sunt disponibile, atât  pe sensul de intrare în țară, cât şi pe sensul de ieşire, câte 58/53 de benzi de control pe sens. De asemenea, la granița cu Ungaria, în zilele de sâmbătă şi duminică, între 10.00-18.00, ora României, sunt deschise 10 puncte de trecere a frontierei ocazionale, menite sa faciliteze traficul persoanelor care domiciliază în localităţile de frontieră. ITPF Oradea recomandă participanților la traficul transfrontalier  consultarea  aplicaţiei Trafic On-line, care poate fi accesată pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpului de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. O situație aparte se înregistrează în ceea ce privește traficul de mărfuri deoarece, în preajma sărbătorilor, numărul mijloacelor de transport marfă crește ca urmare a intensificării comerțului din această perioadă. Poliţia de Frontieră precizează că şi pentru această categorie de mijloace de transport este folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere ale frontierei, în limita configuraţiei acestora, iar în funcţie de trafic, sunt suplimentate arterele de control şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor, astfel încât formalitățile de frontieră să se efectueze cu operativitate. ITPF Oradea reaminteşte faptul că, la graniţa cu Ungaria, începând cu 1 noiembrie a.c., autorităţile de frontieră maghiare verifică achitarea amenzilor pentru sancţiunile contravenţionale aplicate pe teritoriul Ungariei (exemplu: neplata taxelor de drum), de către conducătorii mijloacelor de transport marfă, aspect ce a determinat efectuarea unor verificări suplimentare care au generat, în anumite momente, o creştere a timpilor de aşteptare. În 2018, cele mai tranzitate au fost punctele de trecere din vestul ţării. Astfel, prin punctele de trecere de la frontiera comună româno-ungară au trecut graniţa, în luna decembrie a anului trecut, peste 1,6 milioane persoane. Din experienţa anilor trecuţi, s-a stabilit că, în anumite puncte de trecere ale frontierei, în această perioadă se înregistrează valori de trafic foarte crescute, aproape duble față de o perioadă normală. De asemenea,  la frontiera cu Ungaria, cel mai tranzitat punct de trecere rutier a fost P.T.F. Nădlac II Autostrada,  pe unde au trecut aproximativ 600.000 persoane și 210.000 mijloace de transport. La P.T.F. Borş, un alt punct de trecere de la granița cu Ungaria foarte tranzitat, poliţiştii de frontieră au verificat peste 420.000 persoane și peste 150.000 mijloace de transport.