Pompierii militari bihoreni sunt campionii probei „Descarcerarea din vehicule” din cadrul etapei zonale a „Competiţiei naţionale de descarcerare şi acordare a primului ajutor calificat”, câștigând totodată premiile pentru „Cea mai bună echipă de servanţi”, „Cea mai bună echipă de paramedici” și „Cel mai bun comandant de echipaj”.

Pompierii au participat, în perioada 7-9 iunie, la etapa zonală a „Competiţiei naţionale de descarcerare şi acordare a primului ajutor calificat”, organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Gheorghe Pop de Băsești” al județului Maramureș, în municipiul Baia Mare, competiție la care au luat parte loturile reprezentative ale inspectoratelor județene pentru situaţii de urgenţă din zona de Nord – Vest a țării: Bistrița-Năsăud, Bihor, Cluj, Satu Mare, Sălaj și Maramureș.

Concursul a cuprins două probe: „Descarcerarea din vehicule” şi „Acordarea primului ajutor calificat”, pe parcursul cărora competitorilor le-au fost testate cu rigurozitate abilităţile, deprinderile, experienţa şi cunoştinţele profesionale.

La finalul concursului, lotul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor (ISU Bihor), format din plutonierii adjutanți șef Cser Jozsef și Gyori Olimpiu, plutonierii adjutanți Kiss-Mihaly Szabolcs, Raul Perț, Dorin Zbârcea și plutonierul George Zerghe, lot antrenat de locotenentul Răzvan Fuscaș şi condus de maiorul Toth Arnold, a reuşit să ocupe prima treaptă a podiumului la proba „Descarcerarea din Vehicule”.

În cadrul competiției au fost premiate, de asemenea, „Cea mai bună echipă de servanţi”, formată din plutonier adjutant șef Gyori Olimpiu şi plutonier adjutant      Kiss-Mihaly Szabolcs (ISU Bihor), „Cea mai bună echipă de paramedici”, formată din plutonier adjutant Raul Perț, plutonier adjutant Dorin Zbârcea și plutonier George Zerghe (ISU Bihor) şi „Cel mai bun comandant de echipaj”, care s-a dovedit a fi plutonier adjutant șef Cser Joszef (ISU Bihor).

În urma rezultatelor obţinute, pompierii militari bihoreni vor participa la etapa finală a „Competiţiei naţionale de descarcerare şi acordare a primului ajutor calificat”, ce se va desfăşura la Iași, în luna septembrie.