Pompierii în acţiune - Misiuni de salvare și de stingere a incendiilor
Pompierii militari bihoreni au desfășurat, marţi şi miercuri, două misiuni de salvare în Aleșd și Oradea, respectiv două operațiuni de stingere a incendiilor izbucnite la gospodării situate în Diosig și Borod.
Potrivit ISU Bihor, în seara zilei de marți, Inspectoratul a fost sesizat cu privire la faptul că viața unei persoane era în pericol, apelantul precizând că vedea fum ieșind pe sub ușa unui apartament situat la etajul 1 al unui bloc de locuințe de pe strada Ciocârliei din Aleșd. La adresa indicată s-au deplasat operativ pompierii militari din cadul Stației Aleșd, care au evacuat o femeie, în vârstă de 75 de ani, din apartamentul inundat cu fum din cauza obturării coșului de fum între etajele 1 și 2 ale blocului. Pompierii militari paramedici i-au acordat primul ajutor calificat septuagenarei, care se intoxicase ușor cu fum, aceasta refuzând ulterior transportul la spital. Echipajele de pompieri au verificat și celelalte apartamente ale imobilului, evacuând preventiv locatarii care nu se autoevacuaseră până în acel moment. În aceeași zi, pompierii Detașamentului 1 Oradea au intervenit pe strada Recoltei din municipiu, unde au acționat cu accesoriile din dotarea autospecialei de descarcerare pentru salvarea unui câine care rămăsese blocat între gratiile unui gard. În cursul nopții de marți spre miercuri, 29 decembrie a.c., pompierii Stației Săcueni au intervenit pentru stingerea unui incendiu violent, care a cuprins o locuință situată pe strada Tudor Vladimirescu din localitatea Diosig. Apelul care sesiza producerea evenimentului a fost primit în dispeceratul ISU Bihor, la ora 02.08, moment în care la adresa indicată au fost mobilizate trei echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Săcueni, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și cu ambulanța SMURD a subunității, fiind alertat, totodată, și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Diosig, care a intervenit cu o autospecială de stingere. La sosirea forțelor de intervenție, ardea generalizat casa construită pe aproximativ 40 de metri pătrați, locatarii acesteia reușind să se autoevacueze la timp. Incendiul a fost stins în aproximativ 20 de minute, însă flăcările au afectat întreaga locuință. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de un cablu electric defect. Tot marţi seara, echipajele Stației de Pompieri Aleșd au localizat și lichidat un incendiu produs la o afumătoare amplasată într-o anexă din cadrul unei gospodării din localitatea Borod, reușind să împiedice propagarea flăcărilor la întreaga construcție și la adăpostul de animale aflat în imediata apropiere.
Au ars afumătoarea, aproximativ 20 de metri pătrați din acoperișul construcției anexe și un perete din lemn. Cauza probabilă a evenimentului a constituit-o utilizarea focului deschis în spații închise, fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.