Prefecţii, pe lista neagră
Guvernul a finalizat evaluarea prefecţilor şi a întocmit deja o listă a celor care vor fi schimbaţi din funcţie, care nu este încă publică, a declarat, ieri, într-un interviu acordat MEDIAFAX, ministrul delegat pentru Administraţie Publică, Gabriel Oprea.
Reporter: Care au fost criteriile de evaluare a prefecţilor şi motivele pentru care această acţiune s-a făcut într-o discreţie totală?
Gabriel Oprea: Am păstrat o oarecare discreţie asupra acestei evaluări din două motive: pe de-o parte, nu a fost vorba de o acţiune de control în adevăratul sens al cuvântului şi, pe de altă parte, am dorit ca evaluarea să fie cât mai rapidă şi relevantă pentru criteriile avute în vedere, principalul criteriu fiind, aşa cum am spus, eficienţa. Mediatizarea excesivă a problemei ar fi putut deturna evaluarea sau chiar ar fi putut să distorsioneze rezultatele, cu atât mai mult cu cît activitatea unui prefect este legată în mod direct de particularităţile judeţului său. Problemele sunt diferite de la un loc la altul, şi în mod firesc evaluarea activităţii pe criterii de eficienţă a fost una foarte nuanţată.
Reporter: Rezultatele evaluării se cunosc, după cum aţi afirmat mai devreme. Există o listă a celor ce vor fi schimbaţi din funcţie?
Gabriel Oprea: Într-adevăr, o listă a celor care vor fi demişi există deja. Nu este vorba de un secret, este vorba mai mult de eleganţă. Cei care vor pleca trebuie să afle direct de la Guvern acest lucru, şi nu din presă. Nu cred că i-ar plăcea cuiva să afle de la colegi că este concediat. Oricum, mai sunt câteva zile şi atunci toată lumea va afla care prefecţi şi-au făcut treaba şi care au fost ineficienţi.
Reporter: Ce se va întâmpla cu cei care vor fi demişi?
Gabriel Oprea: Trebuie să înţelegem un lucru foarte important. Aceşti oameni au o pregătire teoretică solidă şi au experienţă în administraţie. Faptul că nu au fost foarte performanţi ca prefecţi sau ca subprefecţi nu înseamnă că nu au ce căuta în administraţia locală. Li se vor da atribuţii pe care şi le pot asuma şi vor fi puşi în postul pe care îl merită. Este mai ieftin să foloseşti resursele umane pe care le ai la dispoziţie decît să pregăteşti altele din afara sistemului. Este un principiu simplu de management al resurselor umane.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.