Prima ediţie s-a derulat la Vadu Crişului - Zilele Maghiarilor de pe Valea Crişului Repede
La sfârşitul săptămânii trecute a avut loc prima ediţie a Zilelor Maghiarilor de pe Valea Crişului Repede: vineri, la Vadu Crişului, s-a desfăşurat un festival de dansuri populare, sâmbătă, la Tileagd, Ziua Familiilor, iar duminică după-masă, la Aleşd, o întâlnire a corurilor din zonă.
Prima ediţie a Zilelor Maghiarilor de pe Valea Crişului Repede a început vineri după-masă, la Vadu Crişului, cu defilarea formaţiilor de dansuri populare maghiare pe traseul de la intersecţia Şuncuiuşului până la căminul cultural. Aici, cei prezenţi au fost salutaţi de către Ioan Hasas, viceprimarul comunei. „Acum trei ani am propus ca, pe lângă Zilele Maghiarilor de pe Valea Crişului Negru, şi în zona noastră să se organizeze un eveniment asemănător. Mulţumesc conducerii UDMR Bihor, Consiliului Judeţean Bihor, consilierilor judeţeni Grim Andras şi Szoboszlai Gáspár István, care au contribuit la organizarea acestui eveniment de trei zile în localităţile de pe valea Crişului Repede”, a menţionat Ioan Hasas. A mai luat cuvântul senatorul Derzsi Akos şi cei doi consilieri judeţeni ai UDMR - Grim Andras şi Szoboszlai Gaspar Istvan. Pe scenă au urcat apoi formaţiile artistice Galagonya din Borş, Görböc din Mişca, Pacsirták din Tileagd şi Zajgó din Săcueni, dansatorii fiind aplaudaţi la scenă deschisă de public. Sâmbătă, evenimentul a continuat la Tileagd, cu Ziua Familiilor, care a debutat la ora 11.00, lângă terenul de fotbal, cu un concurs de gătit bograci, la care au participat opt echipe. De la ora 14.00, au avut loc programe dedicate copiilor, iar de la ora 16.00, prezentarea arcaşilor de la Pusztai Farkasok Ordas Nemzetség din Oradea. Au urmat dansuri populare prezentate de formaţiile de dansuri populare Galagonya din Bors şi Pacsirták din Tileagd, un program oferit de Orchestra tinerilor suflători din Oradea, iar, la final, concertele oferite de Kristóf Katalin şi Milan şi de formaţia Insect. La evenimentul din Tileagd a fost prezent şi senatorul Cseke Attila.
Duminică, în ultima zi a evenimentului, la biserica reformată din Aleşd, a avut loc întâlnirea corurilor bisericeşti de pe Valea Crişului Repede.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.