Prima vizită a unui preşedinte la Şinteu
Ediţia din acest an a Festivalului cartofului va fi una cu totul deosebită, având în vedere că se va bucura de vizita preşedintelui Slovaciei, Ivan Gasparovic. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, începând cu ora 13.30, fiind organizat de Primăria comunei Şinteu şi Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România.
Primirea delegaţiei oficiale va avea loc la Şcoala cu clasele I-VIII din Şinteu, de către Albert Augustin, primarul comunei, Gavrilă Ghilea, prefectul judeţului Bihor, Radu Ţîrle, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, deputatul Adrian Miroslav Merka, preşedintele Uniunii Democratice a Slovacilor şi Cehilor din România (UDSCR), Laszlo Bocskey, episcopul romano-catolic de Oradea, şi de Dorel Luca, inspectorul şcolar general al judeţului Bihor. Prezentarea comunei va reveni primarului Augustin Albert, urmată de cuvântul de salut al preşedintelui Republicii Slovacia, Ivan Gasparovic. În continuare, delegaţia va vizita clădirea şcolii, unde va fi primită de către directoarea acesteia, Anca Dănuţ, care va face o scurtă prezentare a instituţiei de învăţământ şi tot atunci ing. Jozef Kubalak va vorbi despre culturile de cartofi ce se cultivă în aceste zone. Ansamblul folcloric de copii "Vencek" din Şinteu va prezenta apoi un scurt program de cântece şi dansuri, după care distinsul oaspete se va deplasa la Primăria Şinteu, pentru semnarea a două protocoale de înfrăţire între comuna Şinteu şi localităţile slovace Terchova şi Lucky.
Înainte de plecarea spre Sălaj, preşedintele Republicii Slovacia se va întâlni la parohia din Şinteu cu Laszlo Bocskey, episcopul romano-catolic de Oradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.