De săptămâna trecută, mai exact de joi, colonia de romi din Vadul Crișului este în carantină prin decizia Comandamentului Județean pentru Situații de Urgență. Nimeni nu intră și nu iese de acolo. În weekend, angajați și voluntari ai Primăriei comunei Vadu Crișului le-au dus alimente.  

La jumătate lunii aprilie, conform prefectului Dumitru Țiplea, 4 persoane din colonia de romi de la Vadu Crișului au prezentat simptomatologie specifică Covid-19. Acele persoane au fost extrase cu ambulanța din comunitate iar în urma testărilor s-a concluzionat că sunt pozitive, în acest moment fiind internate în spital.

Din discuțiile cu Direcția de Sănătate Publică Bihor și cu conducerea spitalelor din Bihor specialiștii de la Prefectură au concluzionat că ar trebui să înceapă testarea intracomunitară în colonia de romi.

 

Nimeni nu intră și nu iese!

Pe 30 mai s-a trecut la acțiune și s-au deplasat la fața locului reprezentanți de la 5 instituții, inclusiv jandarmi, poliție și pompieri.

„Nu am reușit testarea coloniei pentru că dumnealor nu au dorit, am revenit sâmbătă și am testat efectiv un număr de 124 de persoane.  După inventarierea și analiza probelor s-a ajuns la concluzia că, fiind un număr considerabil de pozitivi în comunitate, ar trebui efectiv, să trecem la carantinarea acestei comunități. S-a făcut o analiză de risc de către Direcția de Sănătate Publică Bihor, s-a comunicat la nivel național Departamentului pentru Situații de Urgență prin Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției și am primit acordul prin Ordinul comandantului acțiunii”, declara joi, prefectul Dumitru Țiplea, care mai afirma că „am convocat Comandamentul pentru Situații de Urgență și s-a luat o hotărâre cu privire la carantinarea acestei comunități. După hotărârea Comandamentului Județean pentru Situații de Urgență s-a întocmit planul de acțiune iar începând de astăzi, (n.r. joi, 30 mai) acea colonie de romi care totalizează 470 de persoane este carantinată și va intra în monitorizarea Direcției de Sănătate Publică prin Spitalul Orășenesc Aleșd. Dacă vor fi persoane simptomatice vor fi extrase și internate în Spitalul Municipal”.

Conform aceleiași surse, carantina unei comunități presupune, în primul rând, păzirea strictă de către poliție și jandarmerie, a intrărilor și ieșirilor din comunitate, nu se iese nu se intră. Apoi, se monitorizează, din punct de vedere al sănătății, continuu, starea întregii comunități și se asigură alimentarea cu energie electrică, apă, evacuarea deșeurilor. La un număr de zile, 7-10 zile, cât dispune și consideră Direcția de Sănătate Publică, un număr de persoane vor fi testate pentru a se vedea în ce stadiu este acea comunitate.

Sâmbătă, 2 mai, romii din colonia din Vadu Crișului, adică 84 de case cu familii cu tot, au primit 127 de pachete în valoare de aproape 295 de lei fiecare. Coordonați de primarul Dorel Cosma, angajații și voluntarii primăriei, le-au distribuit carantinaților pachete cu câte 5 pulpe de pui, 10 conserve de carne, 5 pâini, 4 litri de ulei, 5 kg de fasole, 5 kg de făină, 4 kg de zahăr, 4 kg de orez, 4 kg de mălai, 10 kg de cartofi și 4 pungi cu paste făinoase.