Executivul local orădean nu se mai lecuieşte de năravul demarării unor investiţii înainte ca reprezentanţii intereselor noastre în Consiliul Local să-şi fi dat acordul pentru acestea. Deşi consilierii locali orădeni de abia pe data de 28 octombrie şi-au exprimat acordul cu privire la amenajarea în Cimitirul Olosig a unui parc, lucrările fuseseră demarate aici încă de pe data de 10 octombrie. În aceste condiţii, municipalitatea orădeană dă dovadă, încă o dată, de dispreţ faţă de autoritatea pe care ar trebui să o aibă consilierii locali, minimalizându-le importanţa decizională în problemele comunităţii, sfidându-i prin faptul că au fost puşi, a nu ştim câta oară, în faţa unui lucru împlinit. Problema a fost ridicată în şedinţa extraordinară a Consiliului Local de marţi, când consilierul Silvia Suciu s-a întrebat cum este posibil ca, la numai o zi de la aprobarea studiului de fezabilitate, în Cimitirul Olosig să-şi şi facă apariţia excavatoarele. "Abia joi am votat evaluarea lucrărilor, iar a doua zi, deja aici se şi lucra. Cum este posibil aşa ceva, mai ales că, în mod normal, după ce aprobăm un astfel de proiect, este nevoie de ceva timp pentru organizarea procedurilor de încredinţare a lucrărilor şi numai după aceea trecem la lucru", se întreba Silvia Suciu. Indignaţi de o asemenea interpelare, atât viceprimarul Mihai Groza, cât şi directorul Direcţiei de Dezvoltare a Serviciilor Publice, din cadrul primăriei, Aurel Giurcă, au ţinut să le reamintească consilierilor suspicioşi că toate lucrările respectă legea. "Ştiam sigur că se va aproba proiectul şi am mers în paralel cu acţiunea de desemnare a firmei care va pregăti terenul. Nu s-a organizat licitaţie, ci s-a mers pe procedura ofertei de preţ, deoarece legea ne permite acest lucru, când investiţia este sub o anumită valoare. Aşa că am profitat de timp şi în după-masa zilei de joi, când s-a votat proiectul, au şi început lucrările", a declarat Aurel Giurcă. Total neadevărat, deoarece aici lucrările începuseră în urmă cu mai bine de trei săptămâni. "Luna trecută, prin zece, am început să curăţăm terenul de betoane şi să igienizăm zona", ne-a declarat, ieri, şeful de şantier, Leontin Contraş. Am fi dorit să aflăm în ce condiţii şi când s-a desfăşurat procedura de atribuire a contractului, însă directorul adjunct al DDSF din cadrul Primăriei Oradea, Nicolae Păcală, nu îşi amintea exact data la care s-a derulat procedura. ?Am trimis către cinci firme invitaţii pentru a participa la atribuirea contractului de lucrări, dar numai două s-au interesat să participe la amenajarea parcului. Una este firma Trameco, care va efectua lucrările de pregătire a terenului, iar cealaltă nu mi-o amintesc?, a declarat Nicolae Păcală. Nemulţumiţi de faptul că, din nou, au fost puşi ?să voteze retroactiv?, consilierii locali se întrebau, pe bună dreptate, ce s-ar fi întâmplat dacă nu votau. Răspunsul, venit din partea reprezentanţilor primăriei, a fost pe măsură: "Nu cred că cineva s-ar fi opus". La faţa locului, ieri, la Cimitirul Olosig, lucrările erau în toi, peste o treime din suprafaţă fiind deja curăţată de pietrele funerare, bălării şi altă vegetaţie. Printre morminte îşi făcuseră deja apariţia căutătorii de comori, aceştia sperând ca, printre pământul răvăşit de excavatoare, să găsească măcar un dinte de aur. Alţi orădeni îşi căutau cu disperare morţii, sperând că îşi vor putea recupera măcar piatra funerară. "Se spune că cimitirul este locul de veci, dar nici aici morţii nu au pace. Speram să pot recupera măcar o cruce sau piatră funerară", ne-a declarat B.B. Până în prezent, au fost adunate aproape 90 de astfel de pietre funerare, care urmează să fie turnate într-un zid al parcului pe care vrea să-l construiască parohul bisericii reformate din zonă. "Am auzit că preotul reformat vrea să facă un monument funerar. Va zidi toate aceste pietre funerare într-un perete care să delimiteze proprietatea bisericii de parc", ne-a precizat şeful de şantier.