Alături de ministrul Cseke Attila, echipa ABA Crișuri a revenit vineri, 19 decembrie, pe malul Crișului Repede, în locul unde, în luna mai, a marcat startul lucrărilor. Proiectul este complet finalizat și deschis publicului.

 

Pe cele cinci sectoare de diguri reabilitate, s-au realizat următoarele: 191 km de coronamente consolidate; rute cicloturistice continue; supraveghere video integrală; mobilitate verde + siguranță hidrotehnică.

Digurile din bazinul Crișuri devin un model la nivel național, demonstrând că infrastructura de protecție și infrastructura verde pot fi realizate într-o singură investiție eficientă.

„Am inaugurat traseul cicloturistic din județul Bihor. În mai 2025, am promis că vom finaliza lucrările până la finalul anului. Astăzi proiectul este finalizat. Siguranța la inundații a fost sporită prin consolidarea digurilor, iar comunitățile beneficiază acum de trasee cicloturistice destinate familiilor, pentru a ne bucura de natură și peisaj. Cu o lungime de 191 km, acesta este primul sistem de mobilitate verde realizat pe digurile din România”, a declarat Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Pásztor Sándor, directorul Administrației Bazinale de Apă Crișuri, a mulțumit ministrului Cseke pentru: „susținerea constantă, colaborarea excelentă și implicarea directă în accelerarea implementării proiectului”.

„Având siguranța plăților, am reușit să finalizăm lucrările cu șase luni înainte de termen. Tot ceea ce am prezentat în luna mai, la deschiderea șantierului, este realizat 100% în teren: diguri mai sigure, coronamente consolidate și o nouă infrastructură modernă, utilă și eficientă pentru comunități”, a precizat Pásztor Sándor.