Bihorenii sunt invitați să transmită observații și propuneri privind problemele importante de gospodărire a apelor în spațiul hidrografic Crișuri.

Administrația Bazinală de Apă Crișuri a publicat, în 22 decembrie, documentul „Probleme importante de gospodărire a apelor în spațiul hidrografic Crișuri – 2025”, etapă esențială în elaborarea viitorului Plan de Management al bazinului hidrografic. Documentul analizează principalele provocări legate de: poluare, modificări hidromorfologice, efectele schimbărilor climatice, starea apelor subterane, gestionarea sedimentelor și a speciilor invazive. Publicul este invitat să studieze materialul și să transmită observații sau propuneri. Documentul poate fi consultat pe: https://crisuri.rowater.ro/

Sugestiile pot fi trimise la adresa: crisuri.pmb@gmail.com

Perioada de consultare publică este deschisă până la 22 iunie.

„Implicarea comunității contează, iar deciziile bune se construiesc cu date, dialog și responsabilitate. Vă încurajăm să participați activ!”, transmit reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Crișuri.