Procurorii DIICOT şi poliţiştii au efectuat, ieri dimineaţa, percheziţii la fabricile din Rădăuţi şi Sebeş ale firmei Schweighofer Holzindustrie, într-un dosar privind comerţ ilegal cu lemne, prejudiciul fiind estimat la 25 milioane de euro. Descinderi au avut loc în mai multe judeţe, inclusiv în Bihor.

Potrivit DIICOT, ieri dimineaţă au avut loc 23 de percheziţii în Alba, Suceava, Hunedoara, Braşov, Bihor şi Bucureşti, prejudiciul cauzat prin achiziţionarea de lemn fără provenienţă legală sau a cărui provenienţă ilegală este disimulată prin unele documente justificative cu caracter nereal fiind de 25 milioane euro. Percheziţii au fost şi la Direcţii Silvice şi Gărzi Forestiere. „Sunt efectuate 23 de percheziții domiciliare la sediul și punctele de lucru ale unei societăți comerciale, la 4 instituții, precum și la mai multe locuințe. Până în prezent, au fost identificate și conduse la sediul unității de parchet 10 persoane. Din cercetări a reieșit că persoane din conducerea societăţii comerciale vizate, începând cu anul 2011 şi până în prezent, ar fi coordonat activitatea de achiziţii de lemn rotund de răşinoase provenit din tăieri ilegale și deturnarea licitațiilor publice, de la foarte mulți furnizori, din majoritatea zonelor împădurite ale Românei. Aceste materiale lemnoase livrate de furnizori ar fi provenit, în majoritatea cazurilor, din tăieri ilegale”, potrivit IGPR. „Unii agenţi economici au fost înlăturaţi de la licitaţiile de masă lemnoasă şi după caz, impuşi alţii. Totodată, în urma cercetărilor efectuate în cauză, s-a stabilit că o parte din cantitatea de masă lemnoasă recepţionată nu a fost evidenţiată în documente contabile. De asemenea, în cauză există suspiciunea rezonabilă că o parte din masa lemnoasă recepţionată provenea din săvârşirea unor infracţiuni de tăiere fără drept de arbori. În desfăşurarea activităţilor ilicite, membrii grupului infracţional organizat au beneficiat şi de sprijinul unor funcţionari publici", precizează DIICOT. În cauză, mai precizează anchetatorii, au fost conduse la sediul DIICOT- Structura Centrală mai multe persoane, în vederea audierii. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.   Acțiunea a fost desfășurată cu sprijinul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române – Brigada Specială de Intervenție București „Vlad Țepeș”.