Prognoza meteo - Temperaturi ridicate în noiembrie
Vremea va deveni caldă în a doua jumătate a acestei săptămâni, cu temperaturi maxime care vor ajunge la 22 de grade în Banat, Crişana, Transilvania şi Maramureş, iar ploi se vor semnala în special în intervalul 2 - 6 noiembrie, potrivit prognozei publicate luni de Administraţia Naţională de Meteorologie.
În Crişana, la începutul intervalului media temperaturilor maxime va fi de 14-16 grade, iar a celor minime de 3-5 grade. Apoi vremea se va încălzi, urmând să devină deosebit de caldă în 4 noiembrie, când la nivelul regiunii se vor atinge maxime în jurul a 22 de grade şi minime de 10-12 grade. Scăderea de temperatură estimată pentru 5 şi 6 noiembrie va readuce regimul termic în limite normale pentru această dată, respectiv o medie a valorilor maxime de 13-14 grade şi de 4 grade pentru minime. Pentru a doua săptămână a lunii noiembrie sunt estimate maxime, în general cuprinse între 12 şi 16 grade şi minime de 4-6 grade.
În intervalul 2 - 6 noiembrie va ploua, iar izolat vor fi posibile şi cantităţi de apă însemnate. Sunt posibile ploi temporare şi după 10 noiembrie.
În Banat, vremea va deveni caldă în perioada 3 - 5 noiembrie, când se va ajunge la o medie regională a temperaturilor maxime de 18-22 de grade şi minime în jurul a 12 grade. Ulterior, temperatura va scădea, astfel că până spre mijlocul lunii noiembrie, cu mici variaţii de la o zi la alta, se va înregistra o medie a valorilor maxime cuprinsă între 14 şi 17 grade şi minime de 5-8 grade.
Temporar va ploua în intervalul 2 - 6 noiembrie, iar izolat vor fi posibile şi cantităţi de apă însemnate. Ulterior, probabilitatea pentru ploi va fi în creştere după 10 noiembrie.
În Transilvania, în primele două zile ale intervalului, se vor înregistra maxime în jur de 13 grade şi minime în medie de 0-2 grade. Apoi vremea se va încălzi iar în zilele de 4 şi 5 noiembrie sunt estimate maxime de 19-22 de grade şi minime de 8-10 grade, valori cu mult mai ridicate decât mediile multianuale specifice începutului de noiembrie. La finalul săptămânii se va răci, astfel se va ajunge la o medie a valorilor maxime de 12-13 grade şi de 2-4 grade pentru minime. Pentru a doua săptămână a lunii noiembrie sunt estimate maxime, uşor mai ridicate la început, ce vor atinge o medie de 14-15 grade, dar mai scăzute spre final spre 10-12 grade, iar minimele nu vor avea variaţii semnificative şi se vor menţine, la o medie regională de 2-4 grade.
Trecător se vor semnala ploi în intervalul 2 - 6 noiembrie, iar cu o probabilitate destul de ridicată şi după 10 noiembrie.
În Maramureş, în primele două zile ale intervalului, vor fi maxime în jur de 13 grade şi minime în medie de 0-2 grade. Apoi vremea se va încălzi, urmând să devină deosebit de caldă în 4 noiembrie, când sunt estimate maxime de 20-22 de grade şi minime de 8-10 grade. La finalul săptămânii se va răci, astfel se va ajunge la o medie a valorilor maxime de 12-13 grade şi minime de 4-6 grade. Pentru a doua săptămână a lunii noiembrie sunt estimate maxime, uşor mai ridicate la început, ce vor atinge o medie de 15-16 grade, dar mai scăzute spre final spre 10-12 grade, iar minimele nu vor avea variaţii semnificative, la o medie regională de 3-5 grade.
În intervalul 2 - 6 noiembrie va ploua, iar izolat vor fi posibile şi cantităţi de apă însemnate. Probabilitatea pentru ploi temporare va fi mai ridicată şi după 10 noiembrie.
Estimarea evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 1 - 14 noiembrie este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.