Programul Rabla pentru tractoare va deveni operațional până la finalul lunii martie - Vouchere pentru fermieri
Programul Rabla pentru tractoare va deveni operațional până la finalul lunii martie, a anunțat miercuri Ministerul Mediului. Prin program, fermierii pot beneficia de vouchere în valoare de 35.750 de euro sau 44.000 de euro.
„Am decis ca în Programul rabla pentru tractoare, fiecare fermier să se înscrie, să aibă propria lui șansă: sper ca în luna martie a acestui an, fermierii să poată să beneficieze de această finanțare”, a anunțat ministrul Mircea Fechet, cu ocazia semnării ordinului pentru programul „Rabla pentru tractoare”, menit să sprijine fermierii să își modernizeze echipamentele agricole.
„E acel program prin care încurajăm fermierii și tinerii fermieri să devină mai prietenoși cu mediul, însă în același timp să producă mai mult, mai ieftin și mai ecologic”, a adăugat ministrul Mediului.
Ghidul de finanțare a suferit câteva modificări, iar cea mai importantă se referă la modul de înscriere în program. Dacă anterior înregistrarea se făcea prin intermediul dealerilor, acum fiecare fermier are posibilitatea de a aplica personal.
„Am primit multe mesaje de la cetățeni cărora le era teamă că nu vor prinde finanțarea pentru că înregistrarea se făcea prin dealer și nu de către ei înșiși. Am decis ca fiecare fermier să se înscrie, să aibă propria lui șansă de a prinde această finanțare,” a explicat ministrul.
O altă modificare semnificativă vizează creșterea perioadei de monitorizare a beneficiarilor, de la un an la cinci ani.
„Asta înseamnă că timp de cinci ani respectivul fermier se obligă să nu înstrăineze tractorul respectiv și se obligă să-l folosească așa cum s-a decis prin acel ghid. E o măsură care ne ajută să finanțăm adevărații fermieri, nu doar pe cei care doreau să profite de această oportunitate”, a precizat Fechet.
Prin acest program, fermierii pot beneficia de vouchere în valoare de 35.750 de euro sau 44.000 de euro, în funcție de procentul de finanțare: 65% pentru fermierii peste 40 de ani și 80% pentru tinerii fermieri. Valoarea maximă a unui tractor finanțat este de 55.000 de euro.
Solicitantul trebuie să predea un autovehicul uzat: vechiul tractor sau poate un autoturism și nu se ține cont de vechimea colaborării cu Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.