Proiect pentru un județ mai verde - Bihorul Plantează
Sute de voluntari au participat sâmbătă, 16 martie, la o acțiune de plantare în satul Betfia, comuna Sânmartin, în cadrul proiectului „Bihorul Plantează”. Romsilva are în plan să planteze 15 mii de puieți din speciile gorun, frasin, paltin de munte și fag.
Au participat în jur de 500 de voluntari, angajați ai instituțiilor care au organizat acțiunea, ai altor instituții publice și ai unei companii multinaționale.
„Lansăm un nou proiect important pentru protejarea mediului. Ne propunem ca în fiecare an să derulăm astfel de acțiuni de plantare și în viitor aceste acțiuni să se desfășoare concomitent în mai multe zone ale județului. Suntem cu toții conștienți că avem nevoie de pădure, de aer curat, și că este o responsabilitate a fiecăruia dintre noi să arătăm respect față de natură. Putem face lucruri bune pentru noi și pentru comunitatea din care facem parte”, a declarat Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.
„Plantăm 15 mii de puieți din speciile gorun, frasin, paltin de munte și fag. Putem spune că am transformat o suprafață de trei hectare de teren într-o plantație tânără, urmând ca peste 6-7 ani să beneficiem cu toții de avantajele pădurii din această zonă. Acest proiect este un exemplu de bune practici în ceea ce privește colaborarea dintre instituții și mobilizarea”, a precizat Teodor Suciu, șeful Direcției Silvice Bihor - Romsilva.
La acțiunea de plantare au participat și Călin Gal, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Dumitru Țiplea, prefectul județului Bihor, Horea Abrudan, inspector școlar general, și Cristian Buzlea, director AFIR Bihor.
Consiliul Județean Bihor va sprijini în următoarea perioadă și alte inițiative de acest fel.
„Ne implicăm în proiecte de acest fel derulate de Uniunea Studenților din Universitatea din Oradea și un ONG. În toamnă, dacă va mai exista o acțiune de plantare, atunci vom face în toate zonele județului. În anii următori ne propunem ca în fiecare ocol silvic, concomitent, în perioada de plantare, să se realizeze astfel de acțiuni”, a adăugat Mircea Mălan.
Proiectul a fost inițiat de Consiliul Județean Bihor, în colaborare cu Instituția Prefectului - Județul Bihor, Direcția Silvică Bihor - Romsilva, Ecolect Bihor și Inspectoratul Școlar Județean Bihor.
Au participat reprezentanți de la Agenția de Protecție a Mediului, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, Autoritatea Rutieră Română - Bihor, Casa de Pensii - Bihor, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bihor, Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj-Napoca - SDN Oradea, Garda de Mediu, Garda Forestieră, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor, Oficiul Judeţean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Bihor, Registrul Auto Român - Bihor, Serviciul Județean de Ambulanță Oradea și Asociația pentru Educație și Formare „TopFormalis”.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.