Comisia Tehnico-Economică a Ministerului Transporturilor a aprobat analiza multicriterială pentru drumul expres. Pentru că există deja o parte a documentației tehnice, analiza s-a putut ține într-o singură etapă. Vineri a fost prezentat oficial traseul drumului.

Proiectul a fost avizat de minsiterul de resort în forma prezentată de Consiliile Județene Bihor și Arad, respectiv Primăriile Oradea și Arad.

Anunțul a fost făcut într-o conferință de presă care s-a ținut la Arad, cu participarea președintelui Consiliului Județean Bihor - Ilie Bolojan, a prefectului Județului Bihor - Dumitru Țiplea, a președintelui Consiliului Județean Arad - Iustin Cionca, a și a viceprimarului municipiului Arad, Lazăr Faur.

 „Îi mulțumesc încă o dată dlui președinte Ilie Bolojan nu doar pentru colaborare, ci și pentru prietenia sa, pentru faptul că suntem împreună într-o echipă care lucrează la un proiect unic în România și că în aceeași echipă lucrăm la dezvoltarea zonei de vest a țării. Și aici este un aspect important de subliniat. Această dezvoltare trebuie văzută în ansamblu și abordată în ansamblu, fiindcă muncind împreună putem accesa mai ușor finanțarea necesară, putem grăbi implementarea proiectelor și putem întări poziția județelor noastre la nivel euro-regional”, a spus Iustin Cionca.

Comisia Tehnico-Economică a Ministerului Transporturilor a analizat patru trasee, din punct de vedere tehnic, financiar, mediu și social, grupate în 16 subcapitole. În urma analizei, s-a optat pentru varianta finală care a întrunit cel mai mare punctaj.

„Varianta aprobată are o lungime de 119 km, va avea un profil de 4 benzi cu 2 benzi pe sens. Va costa peste 1,3 miliarde de euro și va avea 75 de pasaje supraterane și poduri. În perioada următoare vrem să derulăm următorul program. De luni, echipele de topografi vor fi în teren pentru că au varianta după care să lucreze. Vor urma echipele geologice, se va fora destul de mult. Le mulțumesc tuturor primarilor care ne-au promis sprijin. Estimăm că până în vara anului viitor studiul de fezabilitate va fi gata, cu toate avizele necesare. Va urma licitația, iar în primăvara lui 2023 sper să avem deja un constructor ca să poată începe lucrările. Ele vor dura 36 de luni de zile, până la finalul lui 2025. Azi ne deplasăm cu 60 de km pe oră, iar pe noul drum se va putea merge cu 140 de km pe oră. Se va înjumătăți timpul. Vom avea 4 noduri rutiere în Bihor, iar drumul va trece la 16 km de Autostrada Transilvania în apropierea municipiului Oradea. Primul nod rutier va fi la 8 km de Oradea spre Livada, următorul în zona Cefa, Gepiu, al treilea nod în zona municipiului Salonta și al patrulea la limita cu județul Arad în zona Avram Iancu. Vor mai fi cuprinse în proiect câteva drumuri de legătură de 1-2 km, pentru că vom încerca să ocolim localitățile”, a spus Ilie Bolojan.

Drumul acesta expres este unul dintre proiectele de fond importante ale Alianței Vestului.

„Drumul pleacă din legătura dintre Centura Oradea și Autostrada Transilvania. Primul nod rutier este la aproximativ 8 kilometri de Oradea, la intersecția dintre drumul comunal care asigură accesul în localitatea Livada, comuna Nojorid. Următorul nod rutier este la intersecția dintre DX și Drumul Național 19, în zona localităților Cefa și Gepiu. Al treilea nod rutier este în zona Municipiului Salonta, la intersecția cu drumul județean care leagă Salonta de Tinca și Beiuș, iar al patrulea nod este la limita cu județul Arad, în zona comunelor Avram Iancu și Zerind”, a explicat Ilie Bolojan.

Acesta a adăugat că începând de astăzi, „echipele de topografi care sunt parte a echipei Consitrans vor fi în teren și vor începe lucrările topografice. Peste două săptămâni își încep activitatea echipele care realizează studiile geologice. Estimăm că până în primăvara anului viitor studiul de fezabilitate va fi gata, ca în primăvara anului 2023 să avem un contract cu un constructor pentru începerea lucrărilor. Conform proiectantului, durata de execuție va fi de 36 de luni, deci spre finalul anului 2025 am putea deja circula pe unele structuri din drumul expres Oradea - Arad.”