Compania Air Oradea, înființată de municipalitate în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, caută un partener privat care să opereze curse interne şi internaţionale de pe Aeroportul Oradea.  

Consiliul Local Oradea a a mandatat reprezentanţii municipalităţii în AGA a Aeroportului Oradea să voteze selectarea unui partener privat care să opereze zboruri de pe aerogara orădeană.

La baza dezvoltării unui astfel de parteneriat stă o decizie a Comisiei Europene (262/2016), prin mecanismul de asociere „pari-passu”, în cadrul testului investitorului privat. Acest cadru permite colaborarea dintre public și privat în limitele unui plan de afaceri, creat astfel încât să acționeze ca oricare operator din piață, indiferent de domeniul avut în vedere.

În acest sens, Air Oradea a încheiat un contract cu societatea Price Waterhouse Coopers Romania, care a mai desfășurat și a trecut prin procesul de aprobare teste ale investitorului privat pentru CEC Bank și planul de reorganizare al Tarom.

„Firma respectivă va realiza documentația tehnico-economică pe baza principiilor generate, publicarea condițiilor de participare pe site-urile Primăriei Oradea și a Consiliului Județean Bihor, precum și a unui anunț într-o revistă de business cu acoperire națională, selectarea din ofertele depuse, realizarea planului de afaceri și a testului investitorului privat pentru partenerul și planul realizat, aprobarea acestui plan în legislativele locale, dacă testul operatorului este conform cu prevederile legale mai sus amintite și operarea propriu-zisă a zborurilor. Estimăm ca până în luna decembrie să avem finalizată această procedură și la finalul aceleiași luni să avem selectat un operator pentru zborurile care vor fi reluate din primăvară pe aeroportul din Oradea”, a explicat primarul Florin Birta.

Edilul a explicat motivele pentru care, până în acest moment, Air Oradea nu a devenit operabilă, menționând că sectorul aviatic s-a confruntat cu o lipsă acută de personal ca urmare a pandemiei din 2019, dar și pentru că există o capacitate redusă de livrare a aeronavelor în contextul cererii în creștere.

Totodată, primarul Florin Birta a prezentat şi câteva din criteriile pentru selectarea operatorului privat ce vor fi incluse în caietul de sarcini. Printre acestea se numără următoarele: să aibă la dispoziție o flotă formată dintr-un minimum de 5 aeronave cu turbocompresor (jet) aflate în proprietate sau ca urmare a unui contract de închiriere (wet sau dry lease), având o capacitate de minim 140 de locuri; să asigure alocarea exclusivă a unei aeronave pentru operarea zborurilor de pe Aeroportul Internațional Oradea, asumând toate obligațiile tehnico-financiare care derivă din acest lucru (e.g. personal tehnic și de mentenanță, piese de schimb, orar de zbor corespunzător); să își asume deschiderea a minimum 3 destinații (din care 2 curse de linie și una charter) operate de pe Aeroportul Internațional Oradea (minimum 5 frecvențe săptămânale pe ruta Oradea - București tur/retur; minimum 3 frecvențe săptămânale pe ruta Oradea - Londra tur/retur; minimum un zbor de tip charter săptămânal cu caracter sezonier (6 luni/an), destinația urmând a fi stabilită în funcție de datele statistice pentru cea mai vândută destinație de tip charter de pe Aeroportul Oradea).

„Au fost discuţii cu mai mulţi operatori, care s-au arătat interesaţi să participe la această selecţie, aşa că suntem încrezători că vom încheia un parteneriat în acest an”, a declarat primarul Florin Birta.