Chiar dacă nu au fost mulți, orădenii au ieșit și ei în stradă duminică la ora 18.30 în Piața Unirii. Protestul a fost bine pregătit, organizatorii dând dovadă de ingeniozitate în conceperea pancartelor și a scandărilor. Două au fost direcțiile protestului, legile justiției și situația economică.

Înfășurați în steaguri românești, ale UE sau ale altor țări din Uniune, orădenii au ales să își strige nemulțumirile la statuia lui Mihai Viteazul din Piața Unirii. Zona era înconjurată de pancarte cu mesaje sugestive: „Dragnea nu uita/ România nu-i a ta!”, „Afară, afară cu PSD din țară”, „Dragnea – go home”, „PSD ciuma roșie”, „Dragnea nu uita/Așteptăm și cartea ta”, „Dacă n-am fura o zi/ Ne-am usca, ne-am ofili!”, „Esti demnitar? Fără cazier!”, „Fără penali în parlament”, „Ministru independent la justiție”.

În jurul orei 18.40, se adunaseră aproximativ 50-60 de persoane. Semnalul protestului l-a dat portavocea, primele scandări făcându-i pe cei de la terase să întoarcă surprinși capul. „Uniți, salvăm toată România”, „Justiție, nu corupție!”, „Pilonul doi este pentru noi”, „Pilonul doi nu e pentru voi!”, „Sunteți un partid de hoți, de corupți și mafioți”, „Cei ce-au tras în 22 ne conduc și azi pe noi!”.

Primele picături de ploaie nu i-au speriat pe protestatari, unul dintre ei glumind amuzat „Vine ploaia și ne strică revoluția”.

Pentru că temperatura nu era una prea plăcută, mulți dintre cei care protestau au început să sară ca într-o galerie de fotbal, scandarea „Suntem români și ne vom apăra/Pământul, țara și justiția/Ale, ale, ale, ale/ Ești o rușine PSD!”, picând ca o mănușă. Protestul a fost organizat de Asociaţia Oradea Civică sub motto-ul „Toţi pentru justiţie, toţi pentru democraţie!”.