Peste 18% din populaţia judeţului nu este recenzată şi riscă să primească amenzi de până la 5.000 de lei. Recenzorii nu vor mai căuta persoanele nerecenzate, ci îi vor aştepta în 32 de puncte fixe, dintre care 3 în Oradea.

„Pentru a veni în întâmpinarea populației, prin Hotărârea nr 11 a CCRPL 2021, în județul Bihor se înființează 32 puncte fixe pentru efectuarea recenzării persoanelor, fără deplasarea recenzorilor la domiciliul acestora.

Rugăm pe această cale populația să sprijine efortul recenzorilor de a colecta datele pentru recensământul populației și locuințelor, pentru a obține informații de calitate necesare politicilor publice naționale și locale, în domeniul economic și social”, se anunţă într-un comunicat de presă al Direcţiei Judeţene de Statistică.

În Oradea, de astăzi, 8 iulie, funcționează trei astfel de centre:

- Primăria Oradea – Sala Ghișeelor, Piața Unirii, nr. 1;

- Direcția de Asistență Socială Oradea, str. Primăriei, nr. 42;

- Direcția Județeană de Statistică, str. George Barițiu, nr. 16, la parter.

 

Bihorul, locul 15 în ţară

În perioada 31 mai – 17 iulie 2022 în județul Bihor se desfășoară a treia etapă a Recensământului Populației și a Locuințelor, etapă în care colectarea datelor de către recenzori se face prin interviuri față în față cu ajutorul tabletelor.

Până la finalul zilei de 6 iulie 2022, s-au înregistrat în Bihor un total de 452.277 chestionare care au avut completată secțiunea de persoană, ceea ce reprezintă 81,7% din populația rezidentă țintă estimată a județului Bihor, la 1 decembrie 2021, pondere care situează județul Bihor pe locul 15 în țară. Din totalul  chestionarelor completate, 307.194 chestionare au fost completate în etapa de autoînregistrare (CAWI) și 145.083 în etapa de interviu față în față (CAPI).

Localităţile din judeţul Bihor cu cel mai mare procent de chestionare completate la nivel de persoană, sunt: Lugaşu de Jos, Sânnicolau Român, Mădăras, Tăuteu, Pietroasa, Lazuri de Beiuş, Vârciorog, Oșorhei și Gepiu. La polul opus, localităţile cu cele mai slabe rezultate sunt: Copăcel, Tileagd și Căpâlna.

În Municipiul Oradea au fost completate un total de 144519 chestionare care au secțiunea persoană completată, ceea ce reprezintă 76,7% din populația rezidentă țintă estimată a municipiului Oradea la 1 decembrie 2021. Din totalul  chestionarelor completate, 99877 chestionare au fost completate în etapa de autoînregistrare (CAWI) și 44642 în etapa de interviu față în față (CAPI).

Recenzarea prin interviu față în față, ultima etapă a colectării datelor de la populație pentru Recensământul Populației și Locuințelor (RPL2021), va continua până în data de 17 iulie 2022 și este obligatorie. Persoanele care vor refuza recenzarea riscă o amendă cuprinsă între 1.000 și 3.000 lei, iar pentru persoanele care împiedică accesul în complexuri sau ansambluri rezidențiale sunt prevăzute amenzi între 1.500 și 5.000 lei.

Lista punctelor fixe din judeţ (vezi galeria foto)

Cele 32 de puncte fixe, care vor funcționa până în data de 17 iulie, sunt deschise în următoarele localități: Oradea (Primăria Oradea – Sala Ghișeelor, Piața Unirii, nr.1; Direcția de Asistență Socială Oradea, str. Primăriei, nr. 42; Direcția Județeană de Statistică, str. George Barițiu, nr. 16, la parter), Marghita (Primăria Marghita – Calea Republicii nr. 1), Salonta (Primăria Salonta – str. Republicii nr. 1; Muzeul Memorial Arany Janos – Piața Libertății nr. 4), Beiuș (Primăria Beiuș – Piața Samuil Vulcan nr. 16), Aleșd (Primăria Aleșd – str. Bobâlna nr. 3), Săcueni (Primăria Săcueni – strada Libertății nr. 1), Batăr (Școala Gimnazială nr. 2 Talpoș), Biharia (Primăria Biharia), Borș (Primăria Borș), Ciumeghiu (Școala Gimnazială Ghiorac), Copăcel (Primăria Copăcel), Drăgănești (Primăria Drăgănești), Drăgești (Primăria Drăgești), Husasău de Tinca (Primăria Husasău de Tinca), Ineu (Primăria Ineu), Măgești (Primăria Măgești), Nojorid (Școala Gimnazială nr. 1 Nojorid), Olcea (Primăria Olcea), Paleu (Primăria Paleu), Pomezeu (Primăria Pomezeu), Popești (Primăria Popești), Rieni (Primăria Rieni), Săcădat (Primăria Săcădat), Sânmartin (două puncte deschise în Primăria Sânmartin), Sântandrei (Primăria Sântandrei), Suplacu de Barcău (Primăria Suplacu de Barcău), Tileagd (Primăria Tileagd), Tinca (Primăria Tinca).

Pentru informații detaliate privind desfășurarea RPL2021, vă rugăm să consultați: www.recensamantromania.ro