Rada Exim ne îmbată iar cu... apă rece?!
Lithinia: afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul
La mijlocul lunii iunie, inspectorii OPC definitivau un amplu control legat de calitatea apei minerale aflată pe piaţa municipiului şi judeţului nostru. Verificările, desfăşurate la cei doi producători de ape minerale naturale din judeţ - European Drinks SA Ştei şi Rada Exim SRL Parhida, dar şi la distribuitorii de ape minerale îmbuteliate, Pentax SRL Oradea, distribuitorul apei Biborţeni, Rio Bucovina Distribution, punct de lucru Oradea, distribuitorul apei Bucovina, respectiv Matros 94 Impex SA Oradea, distribuitorul Borsec, s-au soldat cu 13 procese verbale de constatare a unor contravenţii.
Recurs la memorie
Dacă la SC European Drinks, producătorul apei minerale Izvorul Minunilor, s-a constatat că produsele sunt conforme, că este respectat fluxul tehnologic, iar laboratorul central îşi face pe deplin datoria, verificând până în cele mai mici amănunte calitatea produselor, semne de întrebare au existat, însă, de la bun început, în privinţa calităţii
apei Lithinia produsă de SC Rada Exim, poate şi datorită faptului că această societate este un mai vechi client al organelor de control.
În urmă cu un an, inspectorii OPC s-au deplasat la magazinul METRO din Oradea pentru a ridica mai multe flacoane de 5 litri îmbuteliate cu aşa-zisa "apă minerală" Lithinia, în care putea fi identificată, chiar şi vizual, prezenţa unor corpuri străine foarte asemănătoare cu mătasea broaştei. În urma unei sesizări făcute de Organizaţia Patronală a Apelor Minerale "Apemin", care susţinea că produsul "Apa minerală naturală carbogazoasă Lithinia" este îmbuteliat fără licenţă de explorare, inspectorii ANPC au efectuat alte două controale şi au constatat, în urma examenelor de laborator, că producătorul le oferea consumatorilor produse neconforme şi cu elemente de informare incomplete, firma producătoare fiind amendată cu 200 de milioane de lei.
Punct şi de la capăt!
Motiv pentru care, în această vară, inspectorii OPC au prelevat din nou probe, scopul fiind acela al determinării concordonanţei între parametrii fizico-chimici şi conţinutul de litiu declaraţi pe etichetă. În Buletinul de analiză cu numărul 202/12.07.2004, întocmit de specialiştii Laboratorului Larex, se precizează că produsul analizat nu corespunde inscripţionării de pe etichetă. Mai precis, una se scrie pe aceasta şi alta este realitatea dovedită cu ajutorul aparaturii performante. Pe scurt, pe eticheta produsului analizat, se precizează un conţinut în potasiu de 13 mg/litru, în timp ce determinările de laborator au demonstrat că este vorba doar de 1,6. În cazul litiului - pe etichetă este înscris un conţinut de 1,2 mg/l, în timp ce analizele au demonstrat că este vorba doar de... 0,1, adică sub limita de detecţie. Pentru aceste deficienţe, Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor a aplicat firmei Rada Exim o amendă de 20 milioane lei. Procesul verbal de constatare a contravenţiei şi amenda au fost contestate (nu era prea greu de ghicit, nu-i aşa?) de societatea menţionată care, din câte am aflat, pare hotărâtă să repete analizele la un alt laborator din ţară pentru a dovedi contrariul, anume că parametrii fizico-chimici şi conţinutul de litiu sunt cei declaraţi pe etichetă.
Istoria se repetă, nu-i aşa? Următorul pas al conducerii OJPC a fost solicitarea de soluţionare a litigiului de către instanţă, justiţia urmând a-şi da verdictul. Ţinând seama de faptul că anteriorul litigiu a durat circa patru ani, ne întrebăm câţi ani mai trebuie să treacă până când consumatorul să fie dumirit cu privire la veridicitatea conţinutului unei etichete şi respectiv a parametrilor amintiţi. Este vorba, în definitiv, despre siguranţa consumatorului, ori cu aşa ceva, zău aşa!, nu e de joacă! Pe măsură ce vom afla noi date, vă vom ţine la curent.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.