Reabilitarea și modernizarea barajului Leșu a intrat în licitație publică.  „Îmbunătățirea condițiilor de funcționare în siguranță a acumulării Leșu, județul Bihor” este unul dintre cele mai importante obiective de investiții ale Administrației Bazinale de Apă Crișuri și a fost eligibil pentru finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență.
„Procedura de licitație publică este organizată la nivel național de către Administrația Națională Apele Române, barajul Leșu fiind unul din cele 13 baraje finanțate prin PNRR. Pentru această procedură de licitație s-au format echipe la nivel regional. Regiunea bazinelor hidrografice Crișuri, Mureș și Someș-Tisa este coordonată de experți de la ABA Crișuri. Termenul de depunere a ofertelor va fi publicat în cel mai scurt timp posibil”, a precizat Pasztor Sandor, director ABA Crișuri.
Pentru realizarea investiției, estimată la valoarea de 131.530.416 lei, au fost prevăzute servicii de proiectare în valoare de 5.988. 334 lei și execuție lucrări de construcții în valoare de 125.542.082 lei. Lucrările vor avea ca obiectiv punerea în siguranță a acumulării prin: etanșeitatea măștii amonte cu o geomembrană, înlocuirea echipamentelor hidromecanice, monitorizarea comportării barajului cu laser-scaner, independența energetică cu panouri fotovoltaice, scară de pești precum și printr-un sistem de colectare a deșeurilor plutitoare. Termenul pentru finalizarea lucrărilor de execuție este decembrie 2026. În prezent, acumularea Leşu nu are retenţie de apă întrucât lacul a fost golit, în anul 2015, ca urmare a infiltraţiilor foarte mari care amenințau funcționarea în siguranță a acestuia. De-a lungul anilor, după mai multe încercări eșuate de finanțare, prin PNRR s-a reușit cu succes finanțarea investiției. Acumularea Leșu a fost executată și pusă în funcțiune în perioada 1973-1978 ca acumulare permanentă, cu rol complex, având  următoarele folosinţe: apărare împotriva inundațiilor a localităților Remeți, Munteni, Bulz, Bratca și Balnaca, alimentare cu apă pentru amenajare piscicolă și producere de energie electrică.