Lucrările de reabilitare și modernizare a tronsonului Aştileu-Roşia din drumul județean 764, care leagă Aleşd de Beiuş, sunt aproape gata, mai trebuind făcute unele retuşuri. Recepţia lucrării este estimată pentru finalul acestui an.

Proiectul prevede reabilitarea și modernizarea unui sector de drum cu o lungime de 33,655 km, cuprins între intersecția cu DJ 764D în apropierea localității Damiș (poziţie km 31+000) și intersecția cu DJ 108I în localitatea Aștileu (poziție km 61+655). Drumul străbate localitățile Zece Hotare, Tomnatic, Călățea și se termină în Aștileu, la intersecția cu Drumul Județean 108I. Lucrările la calea de rulare sunt finalizate, constructorul mai având de finalizate unele lucrări conexe. „S-a lucrat de doi ani intensiv la acest drum”, a declarat primarul comunei Aştileu, Ionuţ Lazăr, în cadrul unei conferinţe în teren organizaă de Consiliul Judeţean Bihor. El a precizat că mai trebuie realizate legăturile cu drumuile secundare, finalizaţi parapeţii şi montate indicatoarele. „Sperăm că până la sfârşitul anului vor fi realizate şi lucrările rămase. Constructorul şi-a ţinut cuvântul, a lucrat ordonat, organizat”, a mai declarat primarul Lazăr, care speră că, prin modernizarea acestui drum Călăţea va deveni zonă turistică.

„În momentul de faţă, lucrarea propriu-zisă este finalizată. Am maqi stabilit chestiunile legate de conectarea cu drumurile laterale, mai sunt de făcut racorduri la câţiva cetăţeni care au fost nemulţumiţi. Estimarea noastră este că la finalul acestui an lucrarea va fi recepţionată. Noi am făcut o prelungire a contractului până anul viitor din motive de plăţi, dar tot drumul, până la capăt, este asfaltat şi are toate elementele de marcaj şi de protecţie montate. Apreciez că este o lucrare bună şi le mulţumesc constructorilor”, a declarat Ilie Bolojan, preşedintele CJ Bihor. El a menţionat că investiţia este finanţată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Contractul de proiectare şi execuţie a fost semnat în luna septembrie a anului 2019, însă lucrările au început abia în 2020. Din cauza întârzierilor la decontare, lucrările au stagnat, până când CJ Bihor a decis să achite facturile din bugetul judeţului, banii fiind apoi recuperaţi de la bugetul naţional.  

„Este o lucrare complexă. S-au făcut peste 9 kilometri de ziduri de sprijin, două poduri au fost reabilitate, s-au amenajat 90 podețe transversale și peste 200 de podețe de acces la drumuri laterale”, a menţionat managerul de proiect, inginerul Daniel Forțiu. Firma resposabilă de execuția lucrărilor la proiectul „Reabilitare și Modernizare DJ 764 Beiuș - Roșia - Aștileu - Aleșd, Sector de la km 31+000 la km 64+655, L= 33,655  km” este Asfamixt, valoarea contractului fiind de 93.543.776,46, cu TVA inclus.

Drumul Județean 764 face legătura între localitățile Beiuș (intersecție cu DN76) și Aleșd (intersecție DN1), având o lungime totală de 69 km.