Conform datelor înregistrate la finalul zilei de 21 iulie 2022, în Bihor s-au înregistrat un total de 522.700 chestionare care au avut completată secțiunea de persoană.

Mai exact, a fost recenzată 94,4% din populația rezidentă țintă estimată a județului Bihor la 1 decembrie 2021, pondere care situează județul Bihor pe locul 18 în țară.

„Rugăm pe această cale populația să sprijine efortul recenzorilor de a colecta datele pentru recensământul populației și locuințelor, pentru a obține informații de calitate necesare politicilor publice naționale și locale, în domeniul economic și social”, menţionează Direcţia Judeţeană de Statistică Bihor, care reaminteşte că întrucât gradul de recenzare la Recensământul Populației și Locuințelor 2021 în anumite localități este insuficient și nu acoperă întreaga populație rezidentă până la data de 24 iulie 2022, Comisia Centrală pentru Recensământul populaţiei şi locuinţelor din România în anul 2021 (CCRPL2021) a emis Hotărârea nr. 13 din 20 iulie 2022 privind prelungirea perioadei de colectare a datelor prin interviu față-în-față realizat de recenzori, până pe 31 iulie 2022 .

Pentru informații detaliate privind desfășurarea RPL2021, poate fi consultat site-ul www.recensamantromania.ro.