Alpiniştii orădeni s-au întors acasă la mijlocul lunii iunie, după o expediţie în Alaska care a durat o lună. Printre obiectivele vizate de alpinişti în masivul Denali s-a aflat şi vârful McKinley, care deţine recordul de înălţime (6.194 metri) în America de Nord, şi pe care au reuşit să îl atingă patru din cei cinci membri ai echipei. La expediţia alpină "Denali 2006 - Transylvania Team", ce s-a desfăşurat între 15 mai şi 15 iunie, au participat membri ai Salvamont Bihor, ai Asociaţiei ProExpedition România, Clubului de Cicloturism Napoca şi Clubului Alpin Român, secţia Universitară Cluj. Echipa, formată din cinci membri, dintre care doi orădeni, a vizat escaladarea vârfului McKinley, expediţionarii alegând iniţial un traseu diferit faţă de cel tradiţional. "A fost foarte dificil. Temperaturile, care au atins -42 de grade, aerul rarefiat şi viscolul ne-au ridicat cele mai mari probleme. Nu am avut însă, din fericire, probleme foarte grave şi viaţa nu ne-a fost pusă în pericol", a precizat unul dintre alpiniştii orădeni, Cristian Maghiar, preşedintele ProExpedition. Din cei cinci expediţionari, patru au reuşit să ajungă în vârf, printre aceştia numărându-se şi Szokolszky Istvan, care, după 18 zile de efort, a cucerit un nou record de altitudine pentru municipiul Oradea, 6.194 metri. Chiar dacă nu şi-a atins ţelul propus iniţial, Cristian Maghiar spune că a acceptat înfrângerea, fără nici un fel de resentimente. "E drept că nu am ajuns în vârf. Pur şi simplu nu mă mai puteam mişca, apoi au apărut nişte probleme de sănătate şi asta a fost. E greu de înţeles pentru cei care nu au fost niciodată pe un munte. Cert este că mă simt împlinit şi am avut foarte mari satisfacţii de pe urma acestei expediţii", a declarat orădeanul. Incursiunea alpiniştilor nu a fost însă lipsită de peripeţii. După numai câteva zile, echipa a fost blocată de o furtună de zăpadă, într-o zonă foarte strâmtă a muntelui, preţ de trei zile. Expediţionarii au fost nevoiţi să abandoneze traseul stabilit şi să îşi continue drumul pe cel clasic. "Având în vedere că fondurile noastre au fost destul de reduse, am avut ceva probleme şi cu echipamentul. Cu bocancii mai exact, şi aşa ne-am ales cu degerături. În perioada în care am rămas blocaţi a fost mai dificil şi cu apa şi cu hrana, dar important este că expediţia a reuşit şi că ne-am întors acasă sănătoşi", a adăugat Cristian Maghiar. Reuşita alpiniştilor orădeni este cu atât mai importantă cu cât doar jumătate dintre cei care se încumetă să urce pe McKinley ajung în vârf.