Peste 80% dintre alegătorii care au participat, duminică, la referendumul pe justiție convocat de președintele Klaus Iohannis au răspuns DA la ambele întrebări, voturile nevalide reprezentând puţin peste 5%, conform rezultatelor provizorii comunicat de Biroul Electoral Central.

La prima întrebare de la referendum - „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?” - după centralizarea voturilor din 18.653 secţii din ţară, din cele 7.493.362 de voturi exprimate, 80,9% dintre alegători au răspuns DA, 13,8% au răspuns NU, iar 5,3% eu reprezentat voturi nevalide.

Cea de a doua întrebare la referendum a fost:  „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”. În acest caz, din cele 7.502.228 voturi centralizate, 81,1% au fost DA, 13,5% au fost NU, iar 5,3 % nu au fost valide.

Pentru DA au fost exprimate peste 6 milioane de voturi, pentru NU puţin peste un milion, iar voturi anulate sunt aproximtiv 400.000.

La secţiile din străinătate, după numărarea a 154.000 de voturi, reiese că 92% au votat "Da" la intrebarile de la referendum, iar 6% "Nu".   Pentru ca referendumul să fie validat este necesară îndeplinirea a două condiţii: să voteze cel puţin 30% din românii cu drept de vot, iar opţiunile valabil exprimate să reprezinte cel puţin 25% din numărul celor înscrişi pe listele electorale permanente. Condiţia votului a 30% din alegători a fost îndeplinită duminică, la puţin timp după ora 17:00.