Consiliul Judeţean Bihor lansează în dezbatere publică un regulament de întreţinere şi gospodărire a drumurilor publice din judeţ, care, după aprobare, va trebui pus în aplicare de toţi administratorii de drumuri – CJ Bihor, administraţii locale şi CNAIR.   

Preşedintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, a anunţat că un proiect important al administraţiei pe care o conduce pentru următorii patru ani este să transforme Bihorul într-unul dintre cele mai curate judeţe din România.

„Nu putem vorbi de turism, de atractivitate pentru investitori, dacă această minimă condiţie – curăţenia, nu este respectată”, a declarat Bolojan. Şeful CJ a precizat că pentru îndeplinirea acestui obiectiv se va acţiona în mai multe direcţii. Prima se referă la starea drumurilor şi a acostamentelor acestora.

„Dacă acostamentele unor drumuri judeţene sau locale sunt pline de bălării, dacă drumurile sunt invadate de lăstărişul care n-a mai fost scos de ani de zile, impresia asupra gestionării zonei respective nu este foarte bună. Este o realitate pe care nu o putem nega. Se vede mergând spre Marghita, spre orice direcţie. Probabil doar drumurile naţionale înspre Cluj, Satu Mare sau Arad arată ceva mai bine, dar celelalte sunt într-o stare proastă”, a afirmat Bolojan. O a doua direcţie urmată este cea legată de terenurile agricole care au capăt la un drum public. Acestea, susţine Bolojan, vor trebui cultivate. De asemenea, se are în vedere curăţarea apelor din judeţ.

„Nu putem face rafting la Şuncuiuş, la Vadu Crişului, dacă navigăm printre PET-uri. E greu să faci turism în Glăvoi dacă nu există nişte facilităţi minime acolo. Prin urmare ne vom concentra împreună cu deţinătorii acestor arii protejate, cu administratorii apelor din judeţul Bihor, Apele Române, ca începând din primăvară să avem planuri concrete în aşa fel încât să menţinem curăţenia de-a lungul râurilor, lacurilor”, a declarat preşedintele CJ Bihor. Pe de altă parte, trebuie insistat ca sistemul de colectare a deşeurilor să devină operaţional, mai ales că „nu există niciun motiv ca operatorii care au câştigat licitaţiile şi primăriile care sunt partenere cu ADI Ecolect să nu pună în practică prevederile din contract”.

Ilie Bolojan a anunţat că CJ lansează în dezbatere publică regulamentul de întreţinere a drumurilor publice din judeţul Bihor, care vizează drumurile naţionale, drumurile judeţene şi drumruile comunale. Regulamentul impune obligaţii pentru toţi administratorii acestor drumuri. Potrivit lui Bolojan, sunt prevăzute reguli pentru întreţinerea platformei drumului, şanţuri, întreţinerea semnalizatoarelor şi indicatoarelor, şi pentru asigurarea esteticii rutiere etc. Preşedintele CJ a menţionat că pentru elaborarea acestui regulament a studiat regulamente similare din Ungaria pentru a obţine rezultate asemănătoare. Şeful administraţiei judeţene a mai menţionat că în regulament sunt prevăzute cel puţin trei cosiri pe an, în lunile mai, iunie şi iulie.

„În extravilan, administratorii drumurilor vor asigura întreţinerea acostamentelor. E vorba de Drumuri Naţionale şi CJ Bihor. În interiorul localităţilor, toată întreţinerea şi gospodărirea va fi asigurată de Primăria din acea localitate”, a precizat Ilie Bolojan. În regulament este precizat modul în care sunt curăţate şanţurile. „Până acum se tundea doar taluzul dinspre interior, deci dinspre drum. În acest timp, fundul şanţului, taluzul exterior şi o porţiune de 2-3 metri înspre proprietăţi erau pline de buruieni pe două treimi din drumurile din judeţ, indiferent că sunt naţionale, judeţene sau locale. Vom schimba aceste lucruri. Se vor tunde în mod obligatoriu de către administratorul drumului toate taluzurile, deci şi fundul şanţului şi cel exterior, iar proprietarii de terenuri care nu îşi vor tunde buruienile dinspre drum cred că ar trebui supraimpozitaţi”, a declarat Bolojan. Regulamentul se va afla în dezbatere publică până la sfârşitul lunii decembrie, când va fi supus aprobării în ultima şedinţă din acest an a CJ Bihor.