Sub autoritatea Instituţiei Prefectului - Judeţul Bihor, poliţiştii bihoreni, alături de reprezentanţi ai unor instituţii de aplicare a legii din judeţ au continuat sâmbătă, 14 noiembrie, acțiunile de verificare în sistem integrat.

Acțiunile s-au desfășurat în zonele publice aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în trafic, precum și în mijloacele de transport, pentru verificarea respectării prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii răspândirii Covid-19 în județul Bihor.

În cadrul acțiunilor desfășurate în ultimele 24 de ore, echipele mixte au acționat integrat, au legitimat 5.536 de persoane și au verificat respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă și a măsurilor sanitare în 163 de societăți comerciale, marketuri, restaurante, terase, unităţi de tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, parcuri și zone de agrement, precum și în 151 de mijloace de transport, din care 35 de mijloace de transport public în comun.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 409 sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 169.575 de lei. Dintre acestea, 343 de sancțiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 68.500 de lei, au fost aplicate pentru nepurtarea măștii de protecție, iar 41 de sancțiuni contravenţionale, în valoare totală de 25.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație. Totodată, au fost aplicate șase sancțiuni contravenționale cu amenzi în valoare totală de 6.500 de lei, pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea.

Alte 12 sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 10.750 de lei, au fost aplicate unor persoane fizice identificate că nu au respectat măsurile de diminuare a impactului riscurilor prevăzute de Legea nr.55/2020, pentru participarea la activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții.

De asemenea, a fost aplicată o sancțiune contravențională cu amendă în valoare de 3.000 de lei, unui operator economic, pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții.

Echipajele prezente în teren au aplicat o sancțiune cu amendă în valoare de 2.900 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, iar alte cinci sancțiuni cu amenzi în valoare totală de 2.175 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea Codului Rutier.

În cadrul misiunilor desfăşurate sâmbătă, 14 noiembrie, pentru prevenirea răspândirii Covid-19 în județul Bihor, au fost angrenați 249 de reprezentanți ai instituțiilor de aplicare a legii din județul Bihor, cu atribuții în domeniu, respectiv 171 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, 24 de jandarmi de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Bihor, 42 de cadre ale Poliției Locale Oradea, opt polițiști de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, un inspector al Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, precum și trei inspectori ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Acțiunile de verificare vor continua la nivelul județului Bihor și în următoarea perioadă, pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19.