Comisia municipală de circulație întrunită miercuri, 10 decembrie, a avizat mai multe solicitări referitoare la restricțiile de circulație.

În cadrul şedinţei, s-a aprobat închiderea circulației pe strada Matei Corvin (DN 19), în zona magazinului Lidl, de vineri, 12 decembrie, ora 20.00, până luni, 15 decembrie, ora 6.00, la solicitarea firmei Webuild. În această perioadă vor fi efectuate lucrări de poziționare a tablierului metalic la pasajul feroviar aflat în execuție

„Această închidere totală este necesară pentru desfășurarea în condiții de siguranță a manevrelor tehnice de montare a structurii metalice. După 15 decembrie, circulația va fi reluată pe câte o bandă pe sens, urmând ca, după eliminarea platformei de lucru, să se revină la circulația normală (două benzi pe sens)”, precizează municipalitatea.

Duminică, 14 decembrie, între orele 14.30 – 16.00, pe Aleea Ştrandului, vor fi restricții de circulaţie pentru dezvelirea plăcii comemorative Kristófi János.

„Cu această ocazie, circulația va fi închisă pe banda dinspre strada General Magheru, în fața casei, pe durata evenimentului”, menţionează Primăria Oradea.

Totodată, în perioada 15 – 17 decembrie, vor fi restricții pe strada Crângului, la pasajul feroviar, pentru a permite tăierea culeei existente cu fir diamantat. Astfel, se închide circulația dinspre sensul giratoriu (strada Uzinelor) către strada Crângului şi se va circula pe sens unic dinspre strada Crângului către Parcul Industrial. În perioada 17 – 20 decembrie, traficul dinspre strada Uzinelor, la ieșirea din sensul giratoriu către strada Crângului, va fi închis. Din sens opus, circulația se va închide după ultima proprietate, înainte de pasajul feroviar. Ruta ocolitoare este următoarea: strada Podului (Centura Oradea) către Episcopia Bihor și invers. Restricțiile sunt implementate la solicitarea firmei Webuild.

O altă măsură avizată de comisia municipală este devierea circulaţiei la intrarea în Oradea dinspre Arad, începând cu 15 decembrie, până la noi modificări. Circulația rutieră se deviază spre drumul de legătură DN 79 – Piața 100 – sensul giratoriu, pentru realizarea fundațiilor rampei 1 (partea stângă) și umpluturile aferente infrastructurii pasajului denivelat pe DN 79. Solicitant este firma Selina.

Comisia a mai avizat solicitarea impunerii de restricții la intersecția cu strada Uzinelor – Ogorului, în perioada 20 – 21 decembrie, între orele 7.30 – 14.30, pentru efectuarea lucrărilor de reașezare a dalelor de cauciuc la pasajul CFR (Km 3+480, linia 335, Episcopia Bihor – Oradea Vest). În această perioadă, se va închide parțial circulația pe câte un sens.

Participanților la trafic li se recomandă să respecte semnalizarea rutieră temporară și să utilizeze rutele alternative indicate.