Rețeaua de gaze naturale a fost extinsă în comuna Mădăras, iar primii consumatori s-au racordat deja la noul serviciu. Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a participat joi, 17 octombrie, la invitația primarului David Eugen, la punerea în funcțiune a rețelei. Locuitorii din satele Homorog și Ianoșda au acum acces la rețeaua de gaze naturale.

Aceștia au vizitat, alături de viceprimarul comunei Mădăras, Monica Gabriela Vesa, și reprezentantul operatorului Gaz Vest Arad, Liviu Ilievici, Stația de Reglare Măsurare Predare (SRMP) din localitatea Homorog. Ulterior, au fost invitați în locuința unuia dintre primii cetățeni racordați la noul sistem. ,,Pentru o comună aflată la câmpie, procurarea lemnelor de foc este dificilă și nu este normal să continuăm să ne tăiem pădurile pentru a ne asigura sursa de căldură. Gazul reprezintă o alternativă care în comuna Mădăras este acum la îndemâna fiecărui cetățean. Vom continua să susținem introducerea rețelelor în orașele și comunele unde primăriile doresc acest lucru”, a declarat Mircea Mălan, vicepreședintele CJ Bihor. S-au construit 26,5 kilometri de conducte în cele două localități, în Homorog urmând a fi racordate 300 de gospodării, iar în Ianoșda, 400 de gospodării. Lucrările au început în noiembrie 2022, au fost realizate de SC Gaz Vest SA Arad și au costat 4 milioane de lei, inclusiv TVA. Investiția a fost finanțată în proporție de 60% din bugetul Primăriei Mădăras, 20% din bugetul Consiliului Județean Bihor și 20% de operatorul Gaz Vest. Pe lângă sprijinul financiar, Consiliului Județean Bihor a oferit asistență tehnică pentru implementarea proiectului. Extinderea rețelei a beneficiat, de asemenea, de sprijinul operatorului național Transgaz. Consiliul Județean Bihor derulează din 2021 un program multianual prin care sprijină financiar și cu expertiză UAT-urile interesate de introducerea sau extinderea rețelelor de gaze naturale. Instituția alocă în fiecare an un million de euro prin acest program, ceea ce permite susținerea a 5 sau 6 primării. Este singurul Consiliu Județean din România care derulează un astfel de proiect. Printre unitățile administrativ-teritoriale care au beneficiat până acum de sprijinul financiar și de asistența tehnică din partea Consiliului Județean Bihor se numără comunele Abram, Lunca, Sânnicolau Român, Cefa și orașul Ștei. Instituția își propune ca până în 2030, peste 80 de comune și orașe să fie racordate la rețeaua de gaze naturale, în prezent numărul acestora fiind de 22, alte 27 de UAT-uri având proiecte în implementare.