Veşti bune la început de an. La sediul Consiliului Județean Bihor s-a semnat joi, 4 ianuarie, contractul pentru proiectarea și execuția rețelelor de gaz în comunele Buntești, Drăgănești, Lazuri de Beiuș, Pietroasa și Rieni. 

„Contractul a fost parafat de Asociația Administrativă Gaz Sud, constituită din cele cinci unități administrativ-teritoriale, și reprezentantul asocierii de firme Precon Transilvania SRL (lider), Distrigaz Vest, Gazmind SRL, Luxten Lighting Company SA și Trans Ar Trust Instalații SA”, se anunţă într-un comunicat al CJ Bihor.

La semnarea contractului au fost prezenți președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, primarii celor cinci comune și reprezentanții constructorilor și ai firmei de consultanță.

Valoarea contractului este 66.350.312,41 lei, fără TVA. Durata de realizare este de 16 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor, din care sunt prevăzute 4 luni pentru proiectare și 12 luni pentru execuție. Consiliul Județean Bihor a acordat sprijin direct proiectului, prin expertiză tehnică și logistică.

Lungimea totală a rețelelor de gaz în cele cinci unități administrativ-teritoriale va fi de 115 kilometri, cu peste 3.300 de branșamente, se mai arată în documentul citat.

 

19 primării interesate

„Proiectul „Înființarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale în comunele Drăgănești, Buntești, Rieni, Lazuri de Beiuș, Pietroasa, județul Bihor” este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020.

În total, 19 primării din județul Bihor și-au exprimat interesul de a investi în introducerea sau extinderea rețelelor de gaze naturale, cu finanțare din fonduri europene guvernamentale, din bugetele locale și din fonduri private asigurate de firmele concesionare. Acestea se află în diferite faze de implementare.

Vă reamintim că, în luna august 2021, Consiliul Județean Bihor a anunțat că va aloca în fiecare an un million de euro pentru extinderea rețelei de gaze naturale, ceea ce ar permite susținerea a 5 sau 6 primării. Sprijinul Consiliului Județean Bihor constă și în consiliere juridică și financiară, în obținerea avizelor necesare, întocmirea documentațiilor, dar și implicare în implementarea proiectului”, se arată în comunicatul CJ Bihor.

Primăriile bihorene care vor benefia de fonduri europene la introducerea gazului sunt cele din Nojorid, Oșorhei, Paleu, Rieni, Buntești, Pietroasa, Drăgăneşti şi Lazuri de Beiuș. De fonduri guvernamentale vor beneficia primăriile din Sânmartin, Aleșd, Aștileu, Țețchea, Tileagd, Ciumeghiu și Cociuba Mare. În sfârşit, din fonduri private vor beneficia primăriile din Ștei, Lunca, Sânnicolau Român și Cefa.