După aflarea veștii că singurul candidat acceptat la concursul pentru postul de manager al Aeroportului este Cristina Antik, fost membru al Consiliului de Adminstrație din cauza căruia Aeroportul este aproape în faliment, primarul Ilie Bolojan a declarat că solicită anularea concursului și i-a acuzat pe șefii CJ de iresponsabilitate și premeditare. 

Conform edilului, probleme principală a candidatului selectat este lipsa de experiență.

„Abordez din nou subiectul Aeroportului pentru că dezvoltarea orașului este strict legată de conectivitate. Am căzut din lac în puț. Am selectat un candidat care nu are niciun fel de experiență pentru șefia Aeroportului. Auzisem din folclor de o astfel de candidatură, dar nu credeam că este posibilă. Nu putea să iasă decât un candidat de competența și valoarea celor care conduc Consiliul Județean Bihor. Cer conducerii CJ să anuleze acest concurs.  Eu, în situația în care suntem, mă consider dezlegat de o discuție pe care am avut-o cu domnul Cseke care m-a rugat ca, având în vedere negocierile foarte importante pe care le au la aeroport, să-i las în pace până la jumătatea lunii septembrie. Nu ați auzit de la mine, de vreo două luni de zile, nimic despre aeroport, crezând că marii operatori aerieni sunt contactați în permanență, că li se fac vizite, că toți operatorii low cost din Europa sunt pețiți, contactați de Consiliul Județean. Că nu există altă prioritate și nu e bine să faci scandal când sunt astfel de negocieri. Înțeleg că, de fapt, s-a dorit aceelași tip de conducere. Domnul Pasc (fostul șef al Aeroportului Oradea – n.r.), este mult mai bun decât ceea ce apare. Oricât am fi de critici, asta se vede de la o poștă. E un om care totuși a terminat o școală, venea din industrie. Am găsit acum un contabil de școală. Eu nu cred că asta este bine și va garanta succesul. I-am spus domnului Pasztor că există oameni cu competențe și am luat un CV, ca să vă dau un exemplu - dacă nu au fost în stare să recruteze din Ungaria, sau de oriunde din Europa - am luat un CV al domnului Răzvan Horga, și l-am rugat să-mi dea voie să spun câteva lucruri despre dânsul. Avem deci un orădean care a terminat facultatea la Viena, și-a luat masteratul în managementul transporturilor aeriene în Marea Britanie, a lucrat la Carpat Air, a lucrat în Marea Britanie, în Emiratele Arabe, în Dubai, are o carte de vizită serioasă. Vă dați seama că nu și-a depus dosarul dacă îl evaluează domnul Bimbo. S-ar fi prăbușit avionul. Nu poți să te duci cu un asemenea CV la un concurs la care te evaluează domnul Bimbo pe probleme de aviație. I-am contactat și pe colegii mei de partid din Consiliul Județean și i-am rugat să depună un proiect de hotărâre pentru revocarea întregului Consiliu de Administrație de la Aeroport. Dacă vor să-l voteze, să-l voteze, dar măcar să știe orădenii cine vrea să-și bată joc de aeroportul din Oradea și de acest oraș”, a spus primarul.

Acesta afirmă că va face o propunere ca în Consiliul de Adminsitrație să fie o persoană cu expertiză în domeniu, adăugând că dacă până acum a bănuit conducerea CJ de lipsă de interes sau lipsă de competenţă, „ceea ce se întâmplă acum duce a premeditare”. „Mă mir că nu le crapă obrazul de rușine domnului Pasztor și Mang pentru situația în care este aeroportul și pentru ceea ce acceptă să se întâmple acolo”, a adăugat el, după ce luni de zile, de la orădenii simplii la mediul de afaceri, toată lumea se întreabă ce se întâmplă cu Aeroportul. Edilul a cerut în continuare conducerii CJ să accepte parteneriatul cu Primăria Oradea şi să organizeze un concurs corect, deoarece cu cât incertitudinea se prelungeşte, lucrurile evolează din rău în mai rău. Pe piețele aeriene este o competiție dură, orice lună de zile pierdută este greu de recuperat. „Ceea ce fac ei acolo este o chestiune de iresponsabilitate”, a adăugat Bolojan care a precizat că Răzvan Horga va accepta o propunere în Consiliul de Administrație, dacă i se va face și după ce va analiza ce se petrece acolo.