Echipa salvamont a Serviciului Județean Salvamont-Salvaspeo Bihor, aflată în patrulare în zona Vârtop, și un echipaj EPA-SMURD din Ștei, au finalizat o operațiune de salvare a unui bărbat de 49 de ani, care a suferit multiple traumatisme și contuzii.

Bărbatul a plecat de miercuri de acasă și nu s-a mai întors. Acesta a fost găsit în zona Sighiștel de către localnici, care au cerut ajutor la 112. Accidentatului i s-a acordat primul ajutor, a fost imobilizat,  transportat și predat elicopterului SMURD.