Cu prilejul Săptămânii Europene a Mobilităţii, comisari ai GNM CJ Bihor au desfășurat, în perioada 16-22 septembrie 2018, în rândul elevilor, o serie de acțiuni de conştientizare cu privire la protecţia mediului.

Astfel, în perioada 17-18 septembrie, s-a desfășurat la Oradea o campanie de informare a cetăţenilor privind promovarea mijloacelor de transport nepoluante în detrimentul autoturismelor personale. Acțiunea a constat în distribuirea de fluturaşi pe strada Republicii (pietonal), dar și în intersecţii intens circulate, cum ar fi zona Pieţei Rogerius şi a Parcului Magnoliei.

În zilele de 18 și 19 septembrie, elevi de la Școlile Gimanziale „Nicolae Bălcescu” şi „Avram Iancu” din Oradea au realizat desene pe asfalt în aer liber. De exemplu, marți, 18 septembrie, la Școala cu clasele I-VIII „Nicolae Bălcescu” din Oradea, a avut loc o activitate, intitulată „Desenăm, ne mișcăm, viață bună căpătăm!”, la care au participat elevii clasei a IV-a A, sub îndrumarea prof. Simona Vancea. Împărțiți pe grupe, copiii au fost invitați să realizeze, timp de o oră, desene pe asfalt în aer liber, pornind de la tema propusă de organizatori.

„Copiii au încercat să surprindă în lucrările lor aspecte prin care putem face ca orașul nostru să fie mai puțin poluat, folosind mersul pe jos, trotinetele, bicicletele, rolele, skateboardurile etc., pentru a îmbunătăți calitatea aerului și pentru a face mai plăcute zonele în care trăim și ne petrecem timpul liber”, ne-a declarat prof. Simona Vancea. 

Joi, 20 august, tot în cadrul Săptămânii Europene a Mobilităţii, elevii Școlii Gimnaziale „Dacia” din Oradea au vizitat Turnul Primăriei Oradea, iar vineri, 21 septembrie, în Parcul 1 Decembrie, a avut loc un concurs de biciclete, intitulat „Mișcare și sănătate”, la care au participat elevi de la Liceul cu Program Sportiv Bihorul.

„Activitățile au fost organizate în colaborare cu Primăria municipiului Oradea şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor. În cadrul acestor acţiuni, au fost înmânate diplome de participare concurenţilor, veste reflectorizante şi brelocuri cu inscipţia Săptămâna Europeană a Mobilităţii”, a declarat Mihai Togor, comisarul șef al Gărzii de Mediu Bihor.