Rieni

Ediţia a II-a a Zilei comunei Rieni va avea loc duminică, 6 septembrie, în organizarea Primăriei şi a Consiliului Local Rieni, după următorul program: între orele 11.45-12.30, inaugurarea terenului de fotbal de la Ghighişeni, prin tăierea simbolică a panglicii; între orele 13.00-14.30, şedinţa festivă a Consiliului Local şi decernarea titlului de "cetăţean de onoare" ministrului Vasile Blaga. În continuare, între orele 14.30-16.00, va avea loc vizitarea platformelor industriale Rieni şi Sudrigiu, iar începând cu ora 15.00, sunteţi invitaţi la program artistic.

 

Săcueni: "Toamna pe Valea Ierului"

Potrivit programului trimis de Primăria Săcueni, cea de-a XV-a ediţie a Festivalului "Toamnă pe Valea Ierului" se va desfăşura în perioada 4-6 septembrie, reunind o serie de manifestări cultural-artistice şi de divertisment, pe toate gusturile. Programul este organizat de Primăria oraşului Săcueni şi Consiliul Local Săcueni, UDMR şi Asociaţia "Pro Săcueni". Festivitatea de deschidere va avea loc vineri, 4 septembrie, de la ora 16.00, în parcul central, urmată de depuneri de coroane şi jerbe de flori. Programul va continua cu inaugurarea unor expoziţii de arte plastice, de la ora 17.00, în clădirea muzeului, iar o oră mai târziu, în aceeaşi locaţie, sunteţi invitaţi la o lansare de carte, semnată de Soki Bela. Spectacolul grupului de muzică folclorică "Szeredas" va încheia prima seară a festivalului. A doua zi va debuta la ora 9.00, cu concurs culinar, campionat de tenis cu piciorul şi concurs cărţi de joc, urmate de o partidă de fotbal între echipa din Săcueni şi cea din Letavertes, iar de la ora 16.00, de un concurs de biciclete pentru copii. De la ora 17.00, va avea loc o serie de expoziţii şi concerte în aer liber, cu artişti din Săcueni, Hajdubagos şi Marghita. În continuare, va evolua trupa Edda, din Budapesta, cu un concert live, după care va urca în scenă Dj Szatmari Feat Jucus. Seara se va încheia cu discotecă în aer liber. Duminică, de la ora 11.00, va avea loc o slujbă religioasă, urmată de o lansare de carte, la Centrul Reformat pentru Tineret, iar la ora 15.00, de un concurs de darts, pe stadion. De la ora 17.00, sunteţi invitaţi la concerte, expoziţii în aer liber, tir cu arcul, prezentare de modă etc., iar seara, la un concert live, susţinut de trupa Kerozin, din Budapesta. Ediţia din acest an a Festivalului "Toamnă pe Valea Ierului" se va încheia cu foc de artificii.