Un meniu aparte a fost servit, joi seara, la Restaurantul Egalitas din Oradea, de această dată cina fiind preparată și servită de către tineri ai Asociațiilor "Down" și "Credință și lumină" din Oradea. Proiectul "Cină la Restaurantul Egalitas" este o propunere a Fundaţiei Posticum către Asociaţia Down Oradea România, în care șase tineri cu sindrom Down şi alte dizabilităţi intelectuale din Oradea au posibilitatea să descopere arta preparării şi servirii unei cine.

Cei șase tineri sunt: Ioana Ciobanu, Barta Szabolcs, Rita Roman, Ramona Bejan, George Hanga și Emil Pirtea, din cadrul Centrului de Zi al Asociaţiei Down Oradea România. Nu dorim să vă facem poftă, însă preparatele pregătite de ei au fost delicioase: sărăţele, supă de conopidă, ceafă umplută - cartofi umpluţi cu bacon şi ceapă - salată mixtă, precum și papanaşi cu dulceaţă şi smântână. "În toamna acestui an, vom împlini doi ani de când suntem implicați în acest minunat proiect. În tot acest timp, tinerii au învăţat să pregătească, să prepare şi să servească cina. Dacă la început au întâmpinat unele dificultăţi în pregătirea şi prepararea meniului, ei neştiind exact tot procedeul de preparare al meniului, unii dintre ei având dificultăţi în a curăţa inclusiv cartofii, pe parcurs au înțeles ce trebuie să facă şi au ajuns să ne surprindă”, a declarat, pentru Crişana, Paula Mădălina Gîrba, coordonator proiect din partea Asociaţiei Down Oradea. În timpul pregătirii unei cine, una dintre tinere framânta aluatul pentru sărăţele, iar alta a mers din proprie iniţiativă şi a adus foaia de pergament (foaia de copt) şi a întins-o pe tavă, anticipând că aluatul urma să fie pus pe tavă şi introdus la cuptor. "Dacă pentru noi acest lucru este un lucru banal şi firesc, pentru ei faptul că au anticipat următoarea etapă este un lucru măreţ. Mă bucur nespus când văd aceste realizări ale lor şi asta ne face să continuăm acest proiect. Aceşti tineri speciali fac parte din comunitatea noastră şi trebuie să venim cu toţii în întâmpinarea lor!”, a mai spus interlocutoarea noastră. Egalitas este un restaurant temporar organizat în complexul Posticum, în care tinerii cu dizabilităţi, coordonaţi de personal calificat, participă activ la pregătirea mâncării şi la servirea mesei pentru cei prezenţi.