Scena Naşterii lui Iisus a fost restaurată pentru orădeni
Montarea şi recondiţionarea scenei Naşterii Domnului, care îi are în centru pe Maria, Iosif şi pruncul Iisus, pe cei trei Magi, precum şi alte personaje biblice, au fost finalizate aseară, aceasta urmând să rămână instalată în faţa Primăriei timp de o lună fiind, ca în fiecare an, un punct de atracţie pentru orădeni.
După ce săptămâna trecută angajaţii Primăriei Oradea au montat în faţa Primăriei Oradea scena Naşterii Domnului, luni, vechiul grajd biblic a fost populat de cele 13 personaje biblice. Statuetele de ipsos au fost scoase la lumină, după ce un an întreg şi-au găsit adăpost în depozitul Primăriei. Din păcate, transportul, dar şi cei zece ani de când au fost realizate şi-au spus cuvântul, câteva piese având vopseaua scorojită, iar altele fiind ciobite. O veritabilă provocare pentru sculptorul Dumitru Paina, lector universitar, şi o echipă de studenţi de la Facultatea de Arte Vizuale, care au decis, pentru început, să recondiţioneze toate piesele. Veşmintele personajelor au fost, la rândul lor, împrospătate, artiştii folosind alte nuanţe decât cele întrebuinţate anul trecut. "Sunt mici retuşuri pe care trebuia să le facem fiecărei statuete. De asemenea, am schimbat nuanţele veşmintelor. Ţinem cont de faptul că pentru magi se utilizează anumite culori, iar pentru Maria şi Iosif, altele", ne-a declarat sculptorul Dumitru Paina, lector universitar.
Scena Naşterii Domnului, care îi are în centru pe Maria, Iosif şi pruncul Iisus, pe cei trei Magi, precum şi alte personaje biblice va rămâne în faţa Primăriei timp de o lună fiind, ca în fiecare an, un punct de atracţie pentru orădeni.



Acest Karton, un ateu imputit, improasca cu noroi orice este ROMANESC si CRESTINESC. Tricolorul si stergarul dau specificul local, nu schimba adevarul. Gainarii tot gainari raman!
domnule lector va rog spuneti de ce pruncul din iesle este intrun scutec legat cu panglica tricolora si ce cauta un stergar bihorean in aceasta scena.NU SCHIMBATI ADEVARUL