Primăria Oradea vrea să modernizeze o mare parte din sistemul de iluminat public cu fonduri de la Administrația Fondului de Mediu. Dacă va reuși, primăria va economisi peste un milion de lei pe an, consumul de energie electrică va scădea cu peste 60% pe an iar emisiile anuale de CO2 vor scădea cu aproximativ 288 de tone.

 

O parte din sistemul de iluminat public din municipiul Oradea ar urma să fie modernizat, dacă administrația publică locală, prin Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională, va reuși să atragă fonduri de la Administrația Fondului de Mediu din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

Marți, 16 august, consilierii locali și-au dat girul pentru ca proiectul să fie depus în vederea obținerii finanțării nerambursabile prin Programul privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public.

Proiectul „Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public în municipiul Oradea, județul Bihor” prevede înlocuirea corpurilor de iluminat vechi prin montarea a 2.038 corpuri de iluminat cu sursa LED echipate cu sisteme de telegestiune (435 aparate de iluminat cu LED-uri cu putere de 35W, 180 aparate de iluminat cu LED – uri cu putere de 50W, 229 aparate de iluminat cu LED – uri cu putere de 70W, 1.194 aparate de iluminat cu LED – uri cu putere de 110W), înlocuirea a 15 puncte de aprindere cu centrale de monitorizare și analiză energetică (CMAE) a rețelei de iluminat public și montarea a 15 sisteme de telegestiune în punctele de aprindere.

Valoarea estimată a investiției este de aproape 7 milioane de lei din care 6 milioane finanțare nerambursabilă de la Administrația Fondului pentru Mediu și aproximativ un milion de lei, contribuția financiară a municipiului Oradea.

Proiectul vizează străzile: Borșului, Dacia, Decebal (între Dacia și pod Decebal), Calea Aradului (între Oneștilor și Aeroportul Oradea), Nufărului (între Ogorului și Iosif Vulcan), pista de biciclete de pe malul Peței (între Ovid Densușeanu și Traian Blajovici) și Calea Clujului (între Piața Gojdu și Seleușului).

Dacă proiectul va fi realizat, va duce la reducerea puterii instalate de la 433,686 Kw la 171,595 Kw și la reducerea consumului de energie electrică de la 1.799.796,90 kWhe/an la 712.119,25 kWhe/an, adică cu 60,43 %. În plus se obține o economie anuală de circa 1.033.293,77 lei/an; și se reduc emisiile anuale de CO2 cu aproximativ 288 de tone.