Peste 250 de doamne şi domnişoare au pedalat în Oradea duminică, 1 septembrie, în cadrul ediţiei 2019 a evenimentului SkirtBike. Oradea face parte din mişcarea naţională Skirtbike din anul 2014, iar această ediţie a fost dedicată Alexandrei Măceşanu.

În Oradea, organizatorul principal al SkirtBike este Clubul Rotaract, iar ediţia actuală, la care au participat peste 250 de femei, dar şi câţiva bărbaţi, a fost una specială şi a stat sub două semne aparent opuse, dar complementare în contextul propus: Vulnerabilitatea și Puterea. „Credem cu tărie că interdependența dintre cele două concepte formează adevărata definiție a feminității. Comunitatea SkirtBike Oradea consideră că nu poate să omită evenimentele recente apărute pe plan național și consideră că parada din acest an trebuie să amintească și să semnaleze problemele reînviate în societatea românească odată cu cazul adolescentei Alexandra Măceșanu din Caracal”, au arătat organizatorii. „Cu toții știm că unul dintre semnele unei societăți evoluate este protecția și educația femeii. Noi, organizatoarele SkirtBike Oradea, dorim să arătăm în ce fel de societate vrem să trăim. Da, suntem partea mai vulnerabilă a lumii, dar în astfel de cazuri suntem unite și nu uităm. Pe Alexandra și pe alte victime ale indiferenței și brutalității nu le vom uita. Vom reaminti comunității noastre valorile și principiile feminității și așa vom demonstra puterea și atitudinea proactivă! Astfel, în semn de solidaritate, anul acesta propunem participantelor ca la parada de biciclete să poarte bluze/tricouri de culoare albă, simbol al curajului și purității feminine, dar și a speranței că astfel de situații nu se vor mai întâmpla”, au transmis organizatorii. Iar participantele au răspuns pozitiv. Astfel, pe lângă laitmotivul fustei, toate femeile prezente la eveniment au purtat tricouri sau bluze albe. Parada a pornit la ora 17.00. din parcarea Lotus Retail Park şi s-a desfăşurat pe traseul: Sens giratoriu Bdul Decebal cu Calea Aradului – Bdul Decebal – str. Tudor Vladimirescu – str. Principatelor Unite – Podul Centernarului – str. Szigligeti Ede – str. Ep. Roman Ciorogariu – Parcul Traian – str. Andrei Șaguna – Parcul Libertății – Podul Intelectualilor – Piața 1 Decembrie – Cetatea Oradea.  Ca și anul trecut, linia de finish a fost stabilită în cadrul The Big Picnic.