Polițiștii rutieri bihoreni au oprit în trafic, ieri, autoturismele care au intrat în țară dinspre PTF Borș, pe Șoseaua Borșului, înainte de intrarea în municipiul Oradea și i-au servit pe conducătorii auto și pe pasagerii acestora cu cafea și apă, oferindu-le astfel prilejul de a se revigora, înainte de a-și continua călătoria.

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității împreună cu polițiștii Biroului Rutier Oradea din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, alături de polițiști de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor și reprezentanți ai Centrului Județean de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bihor au desfășurat, ieri, o nouă acțiune în trafic, pentru a preveni victimizarea cetățenilor prin infracțiuni specifice sezonului estival și prin accidente rutiere produse pe fondul oboselii la volan, a consumului de alcool sau substanțe interzise. Polițiștii de prevenire bihoreni au oprit în trafic autoturismele care au intrat în ţară, oferind şoferilor recomandări preventive utile cu privire la conducerea pe timp de noapte și conducerea preventivă, pentru a preveni implicarea acestora în accidente rutiere. Totodată, polițiștii de prevenire bihoreni au discutat cu conducătorii auto și cu pasagerii autovehiculelor oprite despre măsurile de siguranță pe care trebuie să le aibă în vedere atunci când pornesc la drum, pentru a preveni furturile din locuințe, din autoturisme, înșelăciunile, le-au transmis cum să își protejeze bunurile personale în vacanță, să nu le lase nesupravegheate în autoturisme, să aibă grijă la cunoștințele ocazionale, pentru a nu fi victimizați. De asemenea, au fost oferite recomandări cu privire la riscurile asociate consumului de substanțe psihoactive, dar și despre urmările sale, precum deteriorarea relațiilor cu familia și cu prietenii, dependența, depresia, violența, accidentele rutiere etc. Astfel, conducătorii auto cu care au interacționat polițiștii bihoreni au avut ocazia, cu ajutorul ochelarilor speciali, ce distorsionează realitatea și simulează efectele psihomotorii ale consumului de alcool sau droguri, să înțeleagă efectele devastatoare ale acestora asupra organismului. În ce privește prevenirea victimizării prin accidente rutiere, polițiștii rutieri și de prevenire bihoreni au vizat, în cadrul acțiunii preventive, în principal, conducătorii auto care au condus mii de kilometri pentru a ajunge în țară și a-și petrece concediul alături de cei dragi, în sezonul estival, categorie expusă victimizării prin accidente rutiere produse pe fondul oboselii la volan.