Şoferilor li s-a reamintit că riscă închisoare dacă produc un accident mortal drogaţi sau băuţi - Acţiuni preventive desfăşurate de poliţişti
Mai multe acțiuni pentru prevenirea consumului de droguri și a conducerii sub influența alcoolului au fost derulate de polițiștii bihoreni, alături de polițiști de fontieră și de reprezentanții în teritoriu ai Agenției Naționale Antidrog.
Pe parcursul acestei săptămâni, în cadrul unei campanii naționale a Ministerului Afacerilor Interne, polițiștii de prevenire și cei rutieri bihoreni, alături de specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bihor și de polițiști de frontieră au continuat activitățile de informare și conștientizare a cetățenilor, în special a conducătorilor auto, cu privire la riscurile asociate consumului de droguri și a conducerii sub influența alcoolului. Unul dintre obiectivele principale ale campaniei este de a informa participanții la trafic cu privire la modificarea Codului Penal. Astfel, polițiștii bihoreni, alături de partenerii de program, au fost prezenți în trafic, în stațiile de alimentare cu carburanți, în PTF Borș, dar și în locuri publice aglomerate, au interacționat cu conducătorii auto și i-au informat că, potrivit modificărilor aduse Codului Penal, conducătorul auto aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei, va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei. Activitățile din cadrul campaniei continuă, atât în cadrul evenimentelor publice de amploare, în stațiuni turistice și locuri aglomerate, dar și punctual, pe principalele artere de circulație publică din județul Bihor. Astfel, la acest sfârșit de săptămână, polițiștii de prevenire bihoreni, alături de reprezentanții în teritoriu ai Agenției Naționale Antidrog și de jandarmi, vor fi la alături de cetățeni la Waves Festival, care se va desfășura în stațiunea bihoreană Băile 1 Mai, dar și la alte manifestări culturale și artistice de pe raza județului, unde vor desfășura activități preventive și îi vor informa și consilia pe cetățeni cu privire la efectele și riscurile asociate consumului de alcool și de substanțe interzise, pentru reducerea consecințelor negative asociate consumului, precum și despre modalitatea prin care pot cere sprijin în caz de urgență.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.