Cea mai nouă montare a lui Horaţiu Mălăele, piesa de teatru "Podu'", care urma să aibă loc astăzi, 6 octombrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea (CCS), a fost suspendată pe motiv că nu s-au vândut suficiente bilete, preţul unui bilet fiind de 50 de lei, în condiţiile în care peste tot în ţară spectacolul s-a jucat cu casa închisă.

"Spectacolul care trebuia să se joace astăzi a fost anulat întrucât nu s-au vândut suficiente bilete ca să se plătească deplasarea", a spus dezamăgit Marius Creţu, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor, precizând că turneul continuă oricum în toată ţara. Directorul CCS i-a invitat, pe această cale, pe cei care au cumpărat bilete să vină să-şi recupereze banii, casieria având program între orele 9.00-17.00. Interlocutorul nostru a mai spus că în Reşiţa, de exemplu, unde spectacolul va avea loc pe 12 octombrie, s-au vândut deja 400 de bilete, iar în Bucureşti se joacă cu sala arhiplină. Dureros este faptul că în oraşul nostru nu s-au vândut nici măcar 100 de bilete, în condiţiile în care sala de spectacole are o capacitate de 750 de locuri. "Noi am făcut mari sacrificii pentru a aduce acest spectacol", a mai spus Marius Creţu, care nu înţelege cum într-un oraş mare cum este Oradea interesul pentru cultură este atât de mic.