Polițiștii bihoreni au acționat vineri pentru reducerea numărului de accidente rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză, pentru combaterea conducerii cu viteză excesivă sau neadaptată la condițiile de drum și de trafic și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Acțiunea polițiștilor bihoreni a fost derulată în cadrul operațiunii ROADPOL „Speed Marathon”, organizată, la nivel național, sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Poliției Române, precum și la nivelul tuturor statelor care sunt membre ale Rețelei Europene a Polițiilor Rutiere - ROADPOL. În cadrul acțiunilor desfășurate în județul Bihor, au fost angrenați polițiști de la Serviciul Rutier - Biroul Drumuri Naționale și Europene, de la Biroul Rutier Oradea, dar și de la toate formațiunile de poliție rutieră și de ordine publică de la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

În cele 24 de ore pe parcursul cărora s-a derulat acțiunea, au fost aplicate 297 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 120.448 de lei, au fost reţinute 11 permise de conducere și 11 certificate de înmatriculare.

Din totalul sancțiunilor aplicate, 226 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 50 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționate cinci depășiri neregulamentare, două sancțiuni au fost date pentru conducere sub influența alcoolului, trei pentru punerea în circulație a unor autovehicule care prezentau defecțiuni tehnice, două pentru lipsa ITP, iar nouă sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

 

Permise suspendate

Vineri, 21 aprilie, la 07.35, pe DN 19, în Diosig, polițiștii au depistat în trafic un bărbat de 48 de ani, din Dumbrăvița, Timiș, în timp ce conducea un autoturism cu 102 km/h, înregistrată radar și efectuând o manevră de depășire neregulamentară. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu 9 - 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 150 de zile.    

La ora 12.10, pe DN 1, în Topa de Criș, polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd au depistat în trafic un bărbat de 31 de ani, din Vadu Crișului, în timp ce conducea cu 115 km/h, viteză înregistrată radar. Pentru depășirea limitei legale de viteză cu peste 50 de km/h, bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu 9 – 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul este posesor de permis de conducere provizoriu, eliberat de autoritățile altui stat, care nu este valabil pe teritoriul României. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările.

Tot vineri, 21 aprilie, la ora 15.09, pe DN 76, în Sîmbăta, polițiștii din Beiuș au depistat în trafic un bărbat de 26 de ani, din Timișoara, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 114 km/h, înregistrată radar.

Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu 9 - 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.