Primăria Oradea a demarat procedura de licitație pentru extinderea ambulatoriului corpului B de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea. Valoarea estimată a lucrărilor este de 38.877.483,23 lei (fără TVA).

„Necesitatea noului ambulatoriu este dată de faptul că cel actual, de pe str. Republicii nr. 37, nu oferă condiții satisfăcătoare pentru cei care au nevoie de diverse servicii medicale”, precizează municipalitatea.

Pe site-ul Primăriei Oradea, www.oradea.ro, a fost publicat anunțul de participare privind  execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiţii „Extindere ambulator Corp B Spital Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, Etapa I și Etapa II”, data limită de depunere a ofertelor fiind 8 iulie, ora 15.00.

Noul corp de clădire va fi construit pe str. Gheorghe Doja nr. 65, cu regim de înălțime D+P+3E, aici urmând să fie relocat Ambulatoriul integrat al Spitalului (în care funcționează și serviciul administrativ), situat în prezent pe str. Republicii nr. 37 din Oradea.

Noul ambulatoriu al Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea se va construi din fonduri europene, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, și din bugetul propriu al municipalității. Actuala clădire a unității spitalicești va fi extinsă pe latura vestică și nordică, ocupând o parte din platforma existentă destinată accesului auto și parcării, o porțiune din spațiul verde existent și drumul de acces în spatele terenului aferent imobilului.

Suprafața construită a clădirii propuse este de 5.491,22 mp, iar suprafața desfășurată este de 30.290,10 mp. Durata de execuție este de 18 luni.

Proiectul presupune și dotarea cu aparatură și mobilier medical, precum și cu mobilier non-medical necesar desfășurării activității ambulatoriului.